Frică electorală? Primăria Braşov a anulat licitaţia pentru SF-ul parcării săpate în Dealul Warthe pentru „abateri grave de la prevederile legislative”

Last Updated on septembrie 9, 2020 După scandalul din ultimele zile, Primăria a anulat licitaţia pentru SF-ul parcării de lângă Biblioteca Judeţeană Braşov care ar fi dus la distrugerea Dealului Warthe. Oficial, pentru „abateri grave de la prevederile legislative”. Neoficial pentru scădere electorală masivă.

Primăria Braşov a lansat în 27 august o licitaţie pentru întocmirea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi asigurarea asistenţei tehnice pentru implementarea proiectului „Parcare zona pârâul Graft – După Ziduri” (lângă Biblioteca Judeţeană Braşov – Dealul Warthe), însă, după numai câteva zile, procedura a fost anulată, anunță  bzb.ro.

Frică electorală? Primăria Braşov a anulat licitaţia pentru SF-ul parcării săpate în Dealul Warthe pentru „abateri grave de la prevederile legislative” 1

Potrivit datelor disponibile pe platforma electronică de achiziţii publice, motivul anulării procedurii a fost că s-au constatat „abateri grave de la prevederile legislative, care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. Din cauza unor măsuri de remediere care trebuiesc luate în documentaţia de atribuire, procedura se anulează”.

Pentru acest contract, Primăria Braşov era dispusă să plătească 974.776 lei cu tot cu TVA.

Proiectul parcării de la Biblioteca Judeţeană a fost anunţat de mai mulţi ani de Primăria Braşov, dar a fost trecut „în rezervă” din cauza lipsei finanţării. La momentul respectiv, parcarea era „la pachet” cu o stradă care să facă legătura între Livada Poştei şi Maternitate, pentru realizarea căreia era nevoie de săparea a cel puţin unui tunel în stâncă. Atunci, ideea a fost contestată de mai mulţi braşoveni, inclusiv de arhitecţi.

Previous Story

Brașov. Ești de acord? Sensuri unice pe Calea Bucureşti şi Saturn, pentru deschiderea Mall-ului AFI. Declarații George Scripcaru

Next Story

Brașov 2.764 de locuințe au fost livrate în 2019