Brașovul relaxat. Liber la grătare. Alte măsuri de relaxare luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență

Last Updated on septembrie 18, 2020 Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a gândit că nu prea mai este treabă cu COVID-ul prin Brașov și a dat liber la grătare.

Locurile special amenajate pentru picnic şi pentru jocurile colective şi de societate din spaţiile publice de relaxare din municipiul Braşov se redeschid începând de vineri, după aproximativ şase luni în care accesul la acestea a fost interzis, anunță Romania Libera. 

Brașovul relaxat. Liber la grătare. Alte măsuri de relaxare luate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență 1

Activitățile în aceste locuri se vor face cu respectarea normelor de igienă şi distanţare fizică pentru prevenirea infectării cu COVID-19.

Tot în această săptămână, Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu, una dintre cele mai importante instituții culturale din Brașov, a redeschis clădirea pentru public după șase luni.

Conducerea Teatrului a informat că piesa “Mincinosul” a fost prezentată joi, în Sala Mare – singura deschisă – fiind un omagiu adus actorului Marius Cisar, care a decedat în luna august.

În Sala Mare, care are o capacitate de 600 de locuri, vor intra acum 182 de persoane, din cauza normelor de prevenire a răspândirii COVID-19.

După adoptarea primelor măsuri de relaxare, actorii teatrului braşovean au jucat primele spectacole ale noii stagiuni, începând de săptămâna trecută, în aer liber, la Bastionul Ţesătorilor.

Advertisements
Previous Story

Brașov. Reacția școlii. Marian Godină atac dur la o învățătoare, după ce nepoțelul său nu a fost primit la școală: „Sunteți o rușine a umanității”

Next Story

(Foto) Codrut Bucur:  Marcajul rutier direct peste balegă, ieri, la Rupea