Last Updated on septembrie 7, 2020 Doi profesori ai Colegiului Național „Andrei Șaguna” Brașov au explicat într-un interviu la HotNews.ro că acest început de an școlar, cu sistem online, va fi probabil un fel de cârpeală. Profesorii Adrian Sandu (Filosofie) și Cătălin Ciupală (Matematică) au vorbit și despre ghidul emis de ministerul educației.
Ministerul are o problemă, în primul rând, de transparență. În foarte multe situații, ministerul vine și spune: specialiștii ministerului au stabilit că… Mi-e foarte greu să înțeleg cine sunt acești specialiști, nu există o asumare explicită de către cei care redactează astfel de documente a pozițiilor exprimate.
Nu a fost creată infrastructură pentru învățământul online sau hibrid… Este o mare problemă. A ține un curs online nu înseamnă doar să pui un power point, nu înseamnă doar să porți o discuție. Noi, în acest moment, nu avem aceste resurse digitale. Va fi probabil un fel de cârpeală…
Există o lungă tradiție în școală românească – centralismul. Deciziile au fost mereu centralizate, la nivel național, sau al inspectoratelor. Neexistând această cultură a deciziei autonome, în cadrul școlilor sau comunităților școlare, avem niște probleme de asumare a responsabilității . E foarte greu să-ți asumi răspunderea.
Măsura numărul 1: Făcut o platforma educațională bună și eficientă pentru elevi și profesori. De vreo 15 ani se discută despre așa ceva și încă nu s-a făcut.
Eu văd o platformă eficientă… ce este eficient pentru elev? În primul rând să vadă cât știu ei. Este așa-numita autoevaluare. Pentru profesori este să aibă niște resurse la îndemână pe care să le dea elevilor din câteva click-uri. Deci, digitalizarea cred că este primul lucru, pentru că elevii nu mai stau cu cărțile în brațe atât de mult. Am făcut un sondaj la mine la școală că să văd cam cât stau elevii cu cărțile de matematică. 70% nu utilizează culegeri și manual aproape deloc.
Noi, practic, funcționăm pe o paradigmă funcțională de secol XX, ca să nu spun XIX. Practic, un elev studiază la școală între 15 sau 17 materii. E un fel de fărâmițare a cunoașterii și a învățării fără să existe o perspectiva globală asupra lucrurilor. Ne stabilim ținte de performanțe, uitând că până la urmă oamenii care performează pe anumite domenii sunt cam 10%, iar ceilalți trebuie să înțeleagă.
În Franța, ei nu au olimpiada națională de matematică. În schimb au un concurs pe echipe, la care participă cam 160 de echipe. Eu l-am preluat la școală pentru că mi-a plăcut. Rezultatul: Franța are cele mai bune facultăți de pe continent, de matematică. 40% dintre vorbitorii de la Congresul Internațional de matematică, deci unde este elita mondială, sunt francezi. Și ei nu au olimpiadă…