Restricții la Brașov?! Ministrul Sănătății: „Cât timp nu vom păstra aceste reguli, vom avea o transmitere comunitară accentuată, iar transmiterea comunitară va atrage după sine și niște reguli în care să putem restricționa anumite focare, anumite zone sau anumite localități”

Last Updated on iunie 22, 2020 Ceea ce părea o glumă săptămâna trecută pare să devină o realitate. Ministrul Sănătății se gândește să impună restricții în localitățile în care există o transmitere comunitară accentuată. Brașovul cu 57 de cazuri ieri (din 315 în toată România) se încadrează în transmitere comunitară accentuată?

România a avut iar peste 300 de infectări cu COVID-19, iar Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a lansat un avertisment pentru românii care s-au relaxat prea devreme.

„Ține foarte mult de respectarea acelor reguli. Dacă astăzi avem 315 cazuri la 6.330 de testări făcute, gândiți-vă că ieri aveam 330 de cazuri la 11.000 de testări. Înseamnă că avem o creștere și o transmitere comunitară.

Restricții la Brașov?! Ministrul Sănătății: „Cât timp nu vom păstra aceste reguli, vom avea o transmitere comunitară accentuată, iar transmiterea comunitară va atrage după sine și niște reguli în care să putem restricționa anumite focare, anumite zone sau anumite localități” 1

Transmiterea comunitară nu o putem opri sau nu o putem limita decât respectând regulile de distanțare fizică, portul măștii în spații închise, în transport în comun, evitarea locurilor aglomerate și regulile de igienă. Gestionăm, în acest moment, această creștere, care este o creștere progresivă, chiar dacă eram pe o pantă descendentă”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Realitatea.

Ministrul Sănătății a explicat cum s-a ajuns la această situație destul de grea: „Avem o săptămână jumătate când suntem pe un platou, am început cu 196 de cazuri și apoi, constant, alternând cu 200 de cazuri, am ajuns la 300-330 până în 345.

Urmează o săptămână în care gestionăm și vom avea încă o creștere a numărului de cazuri. Rămâne să avem cazuri grave, cele care forțează sistemul medical, cele de terapie intensivă, care sunt la 195, într-o limită, sub 200 – să sperăm că le putem menține și atunci nu forțăm sistemul medical. Regulile rămân aceleași.

Cât timp nu vom păstra aceste reguli, vom avea o transmitere comunitară accentuată, iar transmiterea comunitară va atrage după sine și niște reguli în care să putem restricționa anumite focare, anumite zone sau anumite localități”.

Previous Story

Brașov. Se mai redeschid grădinițele? Doar 507 de cereri pentru redeschiderea grădiniţelor. În anii anteriori erau de două ori mai multe

Next Story

(Video) Un autocar cu 46 de pasageri a luat foc în trafic pe DN1, la Azuga