Foto Brașov. 5 persoane rănite după ce un tractor s-a răsturnat la Plaiul Foii

Last Updated on iunie 7, 2020 5 persoane au fost rănite duminică după ce o remorcă în care se aflau s-a răsturnat, în zona Plaiul Foii, Zărnești.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje ale SMURD și două ambulanțe ale S.A.J. Brașov.

Foto Brașov. 5 persoane rănite după ce un tractor s-a răsturnat la Plaiul Foii 1

„Pe drumul forestier dintre Schitul Colțul Chiliilor Zărnești și Plaiul Foii a avut loc un eveniment rutier. Un bărbat care conducea un ansamblu de vehicule, format dintr-un tractor și o remorcă, într-o curbă, a pierdut controlul ansamblului pe care il conducea, iar remorca s-a răsturnat. În remorcă se aflau 5 persoane care au suferit leziuni.

Foto Brașov. 5 persoane rănite după ce un tractor s-a răsturnat la Plaiul Foii 2 Foto Brașov. 5 persoane rănite după ce un tractor s-a răsturnat la Plaiul Foii 3

Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Zărnești efectuează cercetări pentru a stabilii cauzele și împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis brasovtv.com.

Previous Story

Brașov. Dispărută de trei zile. O fată de 18 ani a dispărut de acasă. Ai văzut-o?

Next Story

(Foto) Accident Brașov. Un Jaguar și un Citroen s-au ciocnit în intersecția de la Ceasu’ Rău