Zoo Brașov se redeschide marți. Condițiile obligatorii de vizitare și Programul

Last Updated on mai 16, 2020 ZOO Brașov se redeschide după relaxarea măsurilor, marți 19 mai. Conducerea Grădinii Zoologice a prezentat măsurile obligatorii pentru vizitare.

Zoo Brașov: IMPORTANT ! ÎN ATENȚIA VIZITATORILOR !
Avem plăcerea să vă anunțăm redeschiderea grădinii zoologice începând de marți, 19 mai 2020.
VĂ RUGĂM SĂ CITIȚI CONDIȚIILE DE VIZITARE ALE GRĂDINII ZOOLOGICE, PRECIZATE MAI JOS !

Zoo Brașov se redeschide
(Zoo Brașov se redeschide)

Grădina Zoologică Brașov se redeschide începând din data de marți, 19 mai 2020, urmând să funcționeze conform programului de vară – de marți până duminică inclusiv, între orele 09:00 și 20:00.

În zilele de luni Grădina Zoologică Brașov este închisă, cu excepția situațiilor în care se organizează evenimente speciale; în acest caz, evenimentele respective vor fi aduse la cunoștința publicului în timp util.

Până la noi reglementări, Planetariul, Turul virtual safari, Clădirea exotică și Casa maimuțelor rămân închise, nefiind accesibile publicului vizitator.
Biletele se pot procura atât la casierie, cât și online. La casierie, vizitatorii sunt obligați să respecte măsurile în vigoare privind distanțarea socială și prevenirea răspândirii noului coronavirus – păstrarea distanței minime de 1,5 metri, purtarea măștilor și a mănușilor etc.
Se recomandă efecuarea plăților cu cardul.

Vizitatorii vor trebui să respecte măsurile în vigoare privind distanțarea socială și prevenirea răspândirii noului coronavirus pe întreg parcursul vizitei lor în grădina zoologică.

ATENȚIE, distanța minimă de 1,5 metri trebuie păstrată atât între vizitatori, cât și între vizitatori și personalul grădinii zoologice și între vizitatori și animalele din colecție (unde situația permite apropierea la distanțe mai mici). Vizitatorii sunt rugați să nu urce pe gardurile de separare, să nu se aplece peste acestea și să nu încerce sub nicio altă formă să se apropie de animale la mai puțin de 1,5 metri.

Ieșirea vizitatorilor va fi deservită de sistemul de turnicheți amplasat pe latura corespunzătoare parcării mari (conform indicatoarelor direcționale). Excepție fac vizitatorii cu cărucioare pentru copii și persoanele cu dizabilități care se deplasează în scaun cu rotile; aceste categorii de vizitatori vor utiliza pentru ieșire calea principală de acces în zoo – poarta de intrare de la casierie.

ATENȚIE, sistemul de turnicheți care deservește ieșirea este unidirecțional și permite doar ieșirea către parcarea mare!
În situația în care se impune limitarea numărului de vizitatori care pot fi admiși în același timp în incinta grădinii zoologice și acest număr va fi depășit, ne rezervăm dreptul de a anunța vizitatorii de la intrare că s-a atins numărul maxim permis, iar aceștia vor fi rugați să aștepte până când accesul lor în grădina zoologică va fi permis.

În funcție de evoluția evenimentelor, programul și/sau condițiile de vizitare pot suferi modificări. Acestea vor fi aduse la cunoștința vizitatorilor în timp util.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm!

Previous Story

Brașov. Cum se va circula în autobuzele RATBV din 15 mai

Next Story

Brașov. Cod Galben de vijelii, joi