Last Updated on mai 8, 2020 Medicii stomatologi acuză autoritățile locale (Primărie, Consiliul Județean) că nu le dă fonduri pentru a asigura funcționarea centrului de urgențe. I-au păcălit că nu au bază legală să le dea bani. Direct nu le pot da, dar Primăria poate cumpăra toate materialele necesare și apoi să le doneze. Așa cum cei de la Primărie s-au lăudat că le-au dat câteva măști medicilor de familie.
Pro TV anunță că o clinică din Brașov a pus la dispoziție spațiul, iar mai mulți medici s-au oferit să facă voluntariat acolo. S-a ajuns în această situație pentru că statul nu a reușit să înființeze în oraș un cabinet special pentru asemenea situații. După o lună de muncă, însă, doctorii au rămas fără echipamente de protecție, așa că au cerut ajutor autorităților.
Mihaela Albu, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov: „Autoritățile nu au baza legală să ne dea, așa ni s-a spus. Suntem în momentul în care am fost la câteva biserici și la protopopul Brașovului și am primit suma de 4.500 de lei. Am putea trata încă 17 pacienți”.
Echipamentul de protecție și protocolul de dezinfecție pentru fiecare pacient costă cel puțin trei sute de lei. Cabinetele private care s-au autorizat percep de la pacienți acești bani, pe lângă prețul tratamentului.
Oleg Dobrovolschi, reprezentantul cabinetului medical: „Prestațiile, fiind urgență, ar trebui să fie decontate integral de stat, de casa de asigurări. Nu am primit bani de la stat”.
La Brașov, peste 300 de oameni au primit ajutor gratuit în această perioadă.
Luminița Marcoci, pacientă: „Ar trebui ca statul să ne ajute și să ne deconeze tot ce se lucrează aici, dar din păcate nu ne ajută, nu ne oferă niciun sprijin. Plătesc CAS, sunt plătitoare, în fiecare lună îl plătesc, din salariu se oprește, dar degeaba”.
Ancuța Daisa, purtător de cuvânt CJAS Brașov: „La acest moment, nefiind în relație cu Casa de Asigurări de Sănătate, Casa nu decontează aceste servicii. Există posibilitatea să apară acte normative care să reglementeze această situație, în baza cărora se vor achita aceste urgențe”.
Costurile tratamentelor realizate până acum în Brașov se ridică la 100.000 lei. Cheltuiala a fost acoperită de Colegiul Medicilor Stomatologi, din cotizațiile membrilor, din bugetul clinicii care găzduiește activitatea voluntară, dar și din donații de la oameni și companii private.