Brașov. Cum se va circula în autobuzele RATBV din 15 mai

Last Updated on mai 16, 2020 După 15 mai, marea provocare o reprezintă transportul de persoane. RATBV propune câteva reguli dar cei mai importanți sunt călătorii. Dacă aceștia aleg să se înghesuie în autobuze, fără să poarte măști atunci numărul de îmbolnăviri va exploda în Brașov.

Directorul RATBV, George Cornea,  a precizat pentru bzb.ro că în autobuze, ar urma să stea câte un singur pasager unde sunt scaune unul lângă altul, excepţie urmând a face familiile.

Brașov. Cum se va circula în autobuzele RATBV din 15 mai 1

Pe de altă parte, George Cornea a afirmat că nu a fost stabilit un număr maxim de călători în autobuze. Acesta estimează că numărul călătorilor care vor putea circula simultan într-un mijloc de transport va scădea cu peste 60% în perioada implementării măsurilor de distanţare socială (pe culoar, minim 1,5 metri între pasageri).

„Pentru a evita aglomeraţia, din 15 mai vom suplimenta numărul de autobuze scoase pe traseu”, a mai declarat reprezentantul RATBV.

De altfel, el a precizat că, pentru a stabili toate detaliile privind modul în care se va putea circula cu autobuzele RATBV după 15 mai, sunt aşteptate şi clarificări de la nivel central.

Pentru a nu „pasa” toată răspunderea pe operatorii de transport, Guvernul a luat deja o serie de măsuri menită să reducă aglomeraţia, în special la orele de vârf. Astfel, angajatorii sunt rugaţi să decaleze orele de început/sfârşit program de lucru, recomandare care devine obligatorie pentru firmele cu mai mult de 50 de angajaţi.

Previous Story

Video Brașov. O autoutilitară s-a făcut scrum

Next Story

Zoo Brașov se redeschide marți. Condițiile obligatorii de vizitare și Programul