Braşovenii vor fi notificaţi prin telefon când întârzie autobuzele RATBV

Last Updated on mai 28, 2020 RATBV încearcă să îmbunătățească serviciile oferite călătorilor cu ajutorul Primăriei care a semnat un contract de finanțare europeană.

Ca noutate, prin acest proiect va fi realizată o aplicaţie software destinată cetăţenilor, care va fi accesibilă de pe smartphone. Aceasta va avea funcţionalităţi multiple, printre care harta traseelor de transport public, grafice şi orare, posibilităţi de planificare a călătoriei, notificarea sosirii în punctul de destinaţie, plata electronică integrată (inclusiv pentru abonamente), notificări privind întârzieri sau probleme în trafic, anunță bzb.ro.
 autobuzele RATBV

Pe lângă dezvoltarea aplicaţiilor pentru călători, prin acest proiect vor fi instalate panouri de informare în alte staţii ale RATBV, dar vor fi achiziţionate şi automate de bilete, iar sistemul de e-ticketing va fi extins în toate mijloacele de transport în comun.

Practic, prin acest proiect, va fi crescut numărul de staţii în care există panouri de informare, de la 115 la 165. Tot în aceste staţii se vor monta şi camere de supraveghere. Totodată, în mai multe zone din oraş se vor monta 12 automate noi de vânzare titluri de călătorie. Proiectul mai prevede şi achiziţia a 227 panouri de informare statică, acestea urmând a fi montate în staţii.

Pentru autobuze se vor achiziţiona 275 display-uri de informare dar şi a unor camere video în 120 de autobuze. Totodată, pentru 105 autobuze noi vor fi cumpărate validatoare.

Razvan Andrei Bodi: „INFO:În mijloacele de Transport RATBV.SA este Obligatorie purtarea unei Măști și care să vă acopere gura și nasul.Vă rugăm,ca pe timpul Deplasări dar și în Urcare și Coborîre să păstrați o distanță de minim 1 metru față de toate celelalte persoane.
Braşovenii vor fi notificaţi prin telefon când întârzie autobuzele RATBV 1

Braşovenii vor fi notificaţi prin telefon când întârzie autobuzele RATBV 2

(autobuzele RATBV)

Precum și să utilizați doar scaunele marcate cu semnul de Culoare VERDE.

Previous Story

Brașov. Incendiu la fabrica Sergiana, cu degajare mare de fum!

Next Story

Video Brașov. Hotelul Drachenhaus, primul din România dezinfectat și sterilizat cu lumină ultraviolet. Microbii și bacteriile mor în doar câteva secunde