Last Updated on aprilie 6, 2020 Prefectura Brașov a anunțat că 5 brașoveni au fost vindecați de coronavirus, numărul celor externați fiind de 21.
Instituția Prefectului Județul Brașov: „BRAȘOV. BULETIN DE PRESĂ, 06.04.2020
■ COVID-19. În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 268 de persoane se află în carantină, iar 4.537 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
De asemenea, de vineri după-amiază până astăzi, după orele 13.00, au mai fost externați din Spitalul de Boli Infecțioase 5 pacienți COVID-19 vindecați, numărul total al celor vindecați la Brașov ridicându-se la 21.
■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.
■ S-au efectuat 2.931 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu preponderență ale celor privind restricțiile de circulație, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 391 de sancțiuni, în valoare de peste 609.000 lei.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 26 de convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantină.
■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 29 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență.
■ Instituția Prefectului județului Brașov face în continuare apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei.
■ Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.
■ Reiterăm faptul că, începând cu data de 2 aprilie se aplică amenzile majorate pentru nerespectarea regimului stării de urgență. Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5.000 de lei, cât erau anterior datei menționate. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.
În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:
– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.
Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei.
■ Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile din surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică alocată strict pentru informarea populației cu privire la COVID-19.
Instituția Prefectului județului Brașov