Brașov. Astăzi se află dacă femeia internată este infectată cu coronavirus. Alte 4 persoane au intrat în contact cu cu bărbatul de 71 din Suceava care a fost depistat cu coronavirus

Last Updated on martie 10, 2020 Patru persoane din județul Brașov au fost în contact cu bărbatul de 71 din Suceava care a fost depistat cu coronavirus.

Potrivit mytex.ro, este vorba de o persoană din Braşov, două din Dumbrăviţa şi una din Voila. Toate sunt în autoizolare la domiciliu.

Brașov. Astăzi se află dacă femeia internată este infectată cu coronavirus. Alte 4 persoane au intrat în contact cu cu bărbatul de 71 din Suceava care a fost depistat cu coronavirus 1

Chestionată asupra celor prezentate anterior, Anca Bâtiu, purtător de cuvânt DSPJ Brașov, a declarat în exclusivitate pentru www.mytex.ro: „Confirmăm faptul că există patru persoane care au fost testate, fiind contacţi ai cazului confirmat din Suceava, călătorind cu același autocar. Toate testele au ieşit negative. Cei patru sunt autoizolaţi şi respectă procedurile. Conform metodologiei, urmează alte două testări, în zilele 12 şi 13 de autoizolare”.

În ceea ce privește braşoveanca în vârstă de 67 de ani internată duminică seara la Spitalul de Boli Infecţioase cu simptome de coronavirus ea este într-o stare bună, a anunţat managerul instituţiei medicale, Ramona Ionescu, potrivit bzb.ro.

Aceasta a anunţat că abia marți se va şti dacă aceasta este infectată cu coronavirus sau nu, după ce medicii vor primi kit-urile pentru coronavirus şi vor analiza probele luate.

„Simptomele dânsei sunt de infecţii acute de căi biliare cu număr mare de leucocite. Doar faptul că provine dintr-o zonă de risc ne impune urmărirea protocolului pentru coronavirus. Noi urmăm protocolul, iar proba se menţine la noi pentru că începând de mâine vom lucra pe kiturile de COVID-19. Mâine (marţi, n.r.) vom şti dacă rezultatul e pozitiv sau negativ”, a mai spus Ionescu.

Reamintim că femeia s-a întors la Braşov din Italia, zona Lombardia, în data de 27 februarie din Italia, zona Lombardia, şi a fost până acum în autoizolare.

Previous Story

Andrei Caramitru: „E șocant când treci din Prahova in județul Brașov. Pe hârtie – Prahova e mai bogata: mai aproape de București …În Brașov e deja mentalitatea vestica, moștenită de la Viena. Oamenii mai organizați. Baroni mai puțin puternici. Nu e perfect însă diferența e colosală cu județul din sud. Soluția pentru …”

Next Story

Brașov. Universitatea Transilvania suspendă cursurile din cauza coronavirusului!