Ludovic Orban: “Mi-e RUȘINE să vorbesc de autostrada Comarnic-Brașov”

Last Updated on decembrie 6, 2019 Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că îi este ruşine să vorbească despre autostrada Comarnic-Braşov, având în vedere istoricul acestui proiect.

„În primul rând, mi-e ruşine să vorbesc de Comarnic-Braşov, pe bune. Ştiţi că am fost implicat când nu era PPP, ci Ordonanţa 34. Am demarat licitaţia şi în mod normal dumneavoastră trebuia să câştigaţi (Strabag – n.r.), nu consorţiul celălalt, care a avut o ofertă cu 480 de milioane de euro mai mare, numai că n-am mai fost eu la selecţia finală, ci doar la preselecţie, iar consorţiul câştigător nu a putut să găsească finanţarea”, a spus Orban, citat de digi24.ro.

Ludovic Orban: "Mi-e RUȘINE să vorbesc de autostrada Comarnic-Brașov" 1

Șeful guvernului a precizat că există două variante de finanţare pentru acest proiect: fie de la buget, fie prin PPP.

„Şi acest subiect l-am discutat cu cei de la BERD. Aş vrea ca la PPP să o facem cu o bancă serioasă, care să piloteze acest proiect, astfel încât să nu mai fie posibilitatea să existe o intervenţie subiectivă. Dacă nu e posibil, există şi varianta să finanţăm tronsonul de la buget. Şi aceasta este o variantă.

Sunt vreo 60 şi ceva de kilometri, cu 20 de milioane de euro pe kilometru se poate ajunge în trei ani la un efort suportabil de 450-500 de milioane de euro, cu condiţia ca alte tronsoane să fie finanţate din fonduri UE. Decizia trebuie luată în scurt timp, pentru că acest tronson este vital”, a adăugat premierul.

Previous Story

Brașov. Poluare masivă de moș Nicolae! Cei mai fericiți brașoveni vor primi de la moș Nicolae câte un purificator de aer pentru apartament și o mască pentru mersul pe afară

Next Story

Lucian Mindruta: „Brașov. Minunată poza”. Primăria Brașov: „Decembrie este cea mai iubită și așteptată lună din an, iar Brașovul este parcă acum mai frumos ca oricând. Din 1 și până pe 31 decembrie suntem din nou în jurul bradului de Crăciun din Piața Sfatului pentru a ne bucura de Orașul din Poveste”