Last Updated on octombrie 26, 2019 Sâmbătă, 26 octombrie, ora 14, la Bookfest Brașov, are loc lansarea volumului MELANCOLIA de MIRCEA CĂRTĂRESCU, cea mai bine vândută carte Humanitas la Bookfest 2019.
La eveniment vor vorbi, alături de Mircea Cărtărescu, scriitoarea Ioana Pârvulescu și Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere a Universității Transilvania. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe, anunță organizatorii Bookfest Brașov.
După marele succes (inclusiv internațional) al romanului „Solenoid“, Mircea Cărtărescu revine pe piața literară cu o carte de o cu totul altă factură.
Este tripticul „Melancolia“, nostalgică evocare a unei copilării și adolescențe înconjurate de o atmosferă de adâncă reverie. Realistă și onirică în același timp, inconfundabil „cărtăresciană“ și totuși diferită de tot ce-a mai scris autorul, această carte despre singurătate, abandon, dragoste și eroism are toate șansele să devină foarte iubită de cititorii de literatură.
„Ajunse la rond, unde îl aștepta Vasile Singurătate. Coborâse de pe soclul său și levita la o palmă deasupra aleii. În dreptul frunţii, al coastelor și-n josul pântecului piatra lui nobilă era spartă. Dar ţinea încă la piept o carte, singura scrisă de el vreodată, o carte ilizibilă de piatră. Băiatul se-apropie de soclu și citi înc-o dată inscripţia săpată-n aramă: CUM NINGE SOARTA? Își lipi fruntea de ea și-o repetă în gând până cuvintele își pierdură sensul. Apoi se-ndreptă către marele mutilat și-l luă, fără să-l privească, de braţ. Porniră-mpreună de-a lungul șinelor de tramvai, lăsându-și în urmă umbrele lungi și subţiri. Strada era tăcută și pustietatea totală. Drumul n-avea sfârșit. Omul de piatră avea să-l însoţească de-acum toată viaţa.“