Last Updated on septembrie 23, 2019 Brașovenii care s-au săturat de mirosul urât din oraș sunt invitați la un protest în fața Primăriei, 4 octombrie.
Organizatori protest: „Mitul aerului bun, de munte, de la Brașov s-a dus naibii când Primăria Brașov alături de ceilalți acționari de la groapa de gunoi Fin-Eco au folosit profiturile anuale pentru alte lucruri decât pentru închiderea celor două celule (munți) pline de gunoi.
În funcție de direcția, de intensitatea vântului și de alți factori, mirosul de gunoaie în degradare se simte puternic în Triaj, Craiter, Gemenii, uneori în Steagu și în zona Coresi.
Mirosurile se datorează gazelor toxice formate din fermentarea gunoaielor, prin urmare, nu este vorba doar de confortul olfactiv, ci și de sănătatea noastră și a familiilor noastre. Iar copiii mici ar putea fi primii afectați.
Cerem primăriei, din calitatea sa de acționar la groapa de gunoi Fin-Eco, să ne comunice într-un termen cât mai scurt de ce nu au fost închise celulele la timp, ce au făcut cu partea de profit realizat an de an, realizarea unui studiu privind impactul acelor gaze asupra sănătății populației și asumarea unui termen-limită pentru închiderea gropii de gunoi.
Avem dreptul la un mediu sănătos pentru noi și familiile noastre, drept garantat de Constituție”.