Brașov. A fost redeschisă Aleea Cărţii în Piaţa Sfatului, la fEstivalului de cArte şi muzică

Last Updated on iulie 26, 2019 Cele mai importante edituri din ţară au adus, la Braşov, cele mai noi titluri în cadrul celei de-a 8-a ediţii a Festivalului de Carte şi Muzică Libris. Cu această ocazie a fost redeschisă Aleea Cărții din Piața Sfatului.

„Sezonul cultural estival al anului 2019 se deschide în data de 25 iulie, cu cea de-a VIII-a ediție a fEstivalului de Carte și Muzică Libris de la Brașov, organizat de Asociația Libris Cultural. Vă propunem patru zile de vară pline cu recitaluri și spectacole, la care se vor alătura lansările de carte ale invitaților noștri de seamă. Mii de titluri pentru toate gusturile, sute de CD-uri și zeci de noutăți editoriale vă vor plimba prin decorul pitoresc al culturii.

Brașov. A fost redeschisă Aleea Cărţii în Piaţa Sfatului, la fEstivalului de cArte şi muzică 1

Vă așteptăm să petrecem împreună 4 zile de vară, în compania artei, în perioada 25 iulie – 28 iulie 2019, în Piața Sfatului din centrul Brașovului”, anunță organizatorii.

Ca în fiecare an, evenimentul oferă vizitatorilor şi o agendă consistentă de evenimente conexe. Vor fi zeci de lansări de carte, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori din ţară, dar şi din străinătate. „Vizitatorii vor regăsi un număr impresionant de lansări de carte, recitaluri de poezie, muzică de toate genurile, de la rock, la muzică populară. Cărţile ce vor fi lansate sunt semnate de autori din toată ţara, dar şi din străinătate. Sunt autori care au ales să publice în România”, a explicat Dana Anghelescu, director editorial Libris, pentru bzb.ro

Fiecare zi de festival se va înc heia cu recitaluri de muzică, susţinute de artişti îndrăgiţi. De exemplu, sâmbătă, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Bretan şi Cvartetul Gaudeamus Filarmonica Braşov, Grupul Vocal Anatoly al Operei Braşov. Evenimentul este organizat de Asociaţia Libris Cultural, cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov.

Advertisements
Previous Story

Aeroportul Brașov nu mai este gata în 2020. Tudor Benga: „Pe măsură ce se lungeste povestea cu turnul mie îmi cresc suspiciunile că ceva nu e în regulă acolo. Și să vă explic de ce. E limpede că …”

Next Story

Robert Lazar: „Fain la Brașov. Te trezești și îți vine să vomiți.pe la 6 și ceva, în zona Crinului, Minerva, se simțea în aer un miros chimic, foarte neplăcut. Același care se simte pe ocolitoare de cele mai multe ori….”