Brașov. Razie printre taximetriști. Șoferii refuzau unele curse, nu dădeau bonuri fiscale şi chiar nu erau dotaţi cu ceas. Ce spun Polițiștii

Last Updated on aprilie 16, 2019 Polițiștii brașoveni au făcut ieri o razie printre taximetriști și au găsit mai multe nereguli. 27 de taximetrişti şi şoferi care transportau persoane au fost sancţionaţi.

Agenţii au depistat cazuri în care şoferii refuzau unele curse, nu dădeau bonuri fiscale şi chiar nu erau dotaţi cu ceas.

Un conducător auto a fost prins băut la volan, iar alţi 11 nu au putut dovedi că sunt autorizaţi să efectueze curse în regim de taxi, informează stirileprotv.ro.

Brașov. Razie printre taximetriști. Șoferii refuzau unele curse, nu dădeau bonuri fiscale şi chiar nu erau dotaţi cu ceas. Ce spun Polițiștii 1

Acţiunea a vizat inclusiv efectuarea controlului autovehiculelor în vederea depistării obiectelor periculoase (cuţit, pumnal, box, şiş, castel, ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire), substanţelor interzise, armelor letale şi neletale.

În cadrul acţiunii s-a urmărit şi respectarea normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane în regim de taxi, circulaţia pe drumurile publice şi transporturile de substanţe şi produse accizabile. La acţiune au participat 51 poliţişti care au constatat şi aplicat 27 sancţiuni contravenţionale, dintre care 16 pentru nerespectarea O.U.G. nr. 195/2002 R privind circulaţia pe drumurile publice şi 11 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de aproximativ 5.300 lei, anunță polițiștii potrivit bzb.ro.

De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au retras un certificat de înmatriculare şi au reţinut două permise de conducere pentru conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice (dintre care unul aparţinea unui bărbat care conducea un autoturism ce funcţiona în regim de taxi).

Previous Story

Brașov. Tot într-o zi de aprilie a ars și Biserica Neagră. Anca Sigmirean: „Acum 330 de ani, tot într-o zi de aprilie, tot așa ardea Biserica Sfintei Marii din Brașov…. s-au topit clopotele, s-a prăbușit acoperișul; doar cristelnița a rămas întreagă, ca prin minune, semn al unei …”

Next Story

Brașov. Adrian Veștea a semnat contractul de management cu managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, dr. Ramona-Delia Ionescu, respectiv cu managerul Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea” Brașov, dr. Mircea Gabriel Preda