Brașov. RATBV a băgat jandarmii în autobuze la control, pentru a-i speria pe blatiști

Last Updated on februarie 11, 2019 RATBV a apelat la Jandarmerie pentru a face controale pe autobuze. Se pare că mulți brașoveni se opun controlorilor RATBV și era nevoie de o demonstrație de forță.

Au fost verificate mai multe autobuze care circulau pe diverse linii și au fost identificate aproximativ 20 de persoane care circulau fără bilete sau abonamente, în toate situațiile eliberându-se pe loc bilete contravenționale, potrivit mytex.ro.
Brașov. RATBV a băgat jandarmii în autobuze la control, pentru a-i speria pe blatiști 1

RATBV SA: „Angajații Serviciului Control al RATBV au efectuat în această dimineață o acțiune de verificare împreună cu un echipaj al Jandarmeriei Brașov. Au fost verificate mai multe autobuze care circulau pe diverse linii operate de RATBV și au fost identificate aproximativ 20 de persoane care circulau fără bilete sau abonamente, în toate situațiile eliberându-se pe loc bilete contravenționale.

Angajații RATBV efectuează frecvent asemenea tip de acțiuni, împreună cu Jandarmeria Brașov și Poliția Locală Brașov, pe baza unor protocoale de colaborare. Controalele vizează atât combaterea cazurilor de călătorie frauduloasă, cât și impunerea respectării normelor referitoare la transportul bagajelor voluminoase, călătoria cu obiecte sau haine murdare, prevenirea vandalizărilor etc.

În perioada următoare vor mai fi efectuate asemenea acțiuni, în diferite perioade ale zilei”
.

Previous Story

Aeroportul Brașov. Deputatul Tudor Benga, mesaj pentru europarlamentarul Siegfried Muresan: „Trebuie să finalizam odată investiția și să dăm drumul la zboruri. Sunt tot mai multe semne că CJ Brașov nu are bani să îl finalizeze cu această variantă mare de terminal. M-as bucura ca Adrian Vestea să mă contrazică. Și dacă e așa, atunci nu cumva e mai înțelept să …”

Next Story

Aeroportul Brașov. 4 firme sunt interesate să construiască terminalul. Adrian Veștea: „Avem de unde selecta și sperăm ca etapele de evaluare să fie parcurse fără probleme, astfel încât …”