(Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza

Last Updated on ianuarie 22, 2019 Primăria Brașov a anunțat marți că a deschis „Casa maimuțelor“ unde pot fi găsite 3 specii de maimuțe. Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza. Cele trei amenajări pun spații mult mai largi la dispoziția animalelor și le creează condiții cât mai apropiate de cele din libertate.

„Municipalitatea continuă demersurile pentru a transforma grădina zoologică într-un spațiu de petrecere al timpului liber, un spațiu educațional și în același timp un spațiu în care animalele să se simtă cât mai aproape de mediul lor natural.

(Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 1

Dacă în urmă cu câțiva ani, animalele erau ținute în cuști cu o suprafață foarte mică și în niște condiții mai puțin prietenoase, odată cu modernizarea grădinii, aceste spații au fost mult extinse. În acest moment suntem într-o etapă nouă, de creștere a numărului de specii, astfel că Brașovul a ajuns să aibă un parc zoologic cu cele mai multe specii unice sau rare din țară. Începând de astăzi, publicul Grădinii Zoologice Brașov va putea lua contact cu noile specii de maimuțe, cu lemurienii și cu suricatele. În viitor, sperăm să se bucure și de tamarini și marmosete, zebre, panda roșu, foci și pinguini.

În următoarele luni va fi deschis și planetariul, care este aproape de finalizare și va fi un întreg complex media și educațional, având ca principale atracții planetariul în sine și autobuzul virtual, care va putea oferi vizitatorilor experiența unui safari prin intermediul tehnicii moderne“, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas.

Începând de astăzi, vizitatorii de la Zoo pot observa trei specii de maimuțe: Colobus guereza (4 masculi, trei femele si un pui), specie unicat în România, aduse de la grădina zoologică din Rotterdam, Olanda;

Macaci coadă de leu (2 masculi și 5 femele), aduși din Germania și din care mai sunt doar două exemplare în România, la Timișoara;

și Capucin cu față albă (4 masculi, aduși din Franța), specie din care în România se mai regăsesc doar trei exemplare, la Zoo Mureș.
Totodată, a fost amenajat un spațiu interior și exterior pentru lemuri, care găzduiește acum un mascul si 5 femele.

Două dintre exemplare au fost aduse de la de la Zoo Sibiu, iar celelalte 4 de la o grădină zoologică din Belgia. Valoare investiției a fost de 363.861lei, de asemenea suportată din bugetul municipiului.

Al treilea spațiu deschis astăzi este cel dedicat suricatelor, de asemenea cu zonă interioară și exterioară, care adăpostește în acest moment trei masculi și două femele, și care a fost amenajat cu o investiție de 687.602 lei, din bugetul local.

(Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 2

Colobus guereza este localizat în mare parte din Africa Centrală și de Est, inclusiv în Camerun, Guineea Ecuatorială, Nigeria, Etiopia, Kenya, Tanzania, Uganda și Ciad.

(Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 3 (Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 4

Macaci coadă de leu. O evaluare recentă pentru rapoartele IUCN arată că 3000-3500 din aceste animale trăiesc în mai multe zone din Tamil Nadu, Kerala, Karnataka. (India) Macacul de leu este una dintre cele mai rare și amenințate de dispariție primate.

(Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 5 (Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 6

Capucin cu față albă. Nativ din pădurile Americii Centrale, capucin cu fața alba este important pentru ecologia pădurilor tropicale pentru rolul său în dispersarea semințelor și polenului.

(Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 7 (Foto) Zoo Brașov. 3 specii noi de maimuțe la „Casa maimuțelor“. Cum arată Macaci coadă de leu, Capucin cu față albă și Colobus guereza 8

Număr total de specii: 140
Număr total de exemplare: 650
Suprafața totală a grădinii zooloogice: aproximativ 10 hectare

Previous Story

FIS Cup debutează la Poiana Braşov! Roxana Cojocea: „O nouă șansă schiului alpin!” FisCup pentru prima dată in Poiana Brașov 5-6 Februarie si Children Trophy la a doua ediție 19-20 Februarie!!!! Evenimente organizate de Asociația de Turism Poiana Brașov – Coorganizator Primaria Municipiului Brașov cu sustinerea financiară…”

Next Story

Brașov. Medicul Simona Tivadar: „Grigorescu Dan mi-a fost coleg de facultate; a făcut chirurgie plastică și reparatorie și, in loc să-și trăiască timpul liber la ski în Poiană își complică viața și își strîmtează coronarele cu tot felul de obiective imposibile: spital regional la Brașov, paturi pentru marii arși, educație medicală. Cred că merită o mînă de ajutor”