Brașov. Tânără de 19 ani agresată sexual în scara unui bloc. Ce spune Poliția

Last Updated on ianuarie 31, 2019 Polițiștii din Brașov anchetează un bărbat de 30 de ani din Brăila care ar fi agresat sexual o tânără de 19 ani în scara unui bloc.

Potrivit poliţiştilor, fata a fost urmărită de agresor până în scara imobilului unde locuieşte şi a fost imobilizată şi mângâiată în zona intimă. Ulterior, individul a părăsit locul faptei.

Brașov. Tânără de 19 ani agresată sexual în scara unui bloc. Ce spune Poliția 1

„În urma ansambului de activități informativ-operative, polițiștii au identificat autorul infracțiunii, iar în data de 30.01.2019, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov și Serviciului Criminalistic, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Brașov la locuința suspectului de pe raza municipiului Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan, pentru mytex.ro.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi instanţa a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „agresiune sexuală”.

Previous Story

Gripă Brașov. Spital în Carantină, autobuze și săli de așteptare dezinfectate cu substanțe pe bază de clor. RATBV SA: „În urma discuțiilor avute în această dimineață între conducerile Primăriei Municipiului Brașov, RATBV S.A. și Direcției de Sănătate Publică, s-a decis …”

Next Story

Brașovul vrea să cumpere trenuri și pentru zona metropolitană. Vor circula în 9 localități din jurul orașului dar și în stațiile interioare!