(Video) Brașovul a primit 10 ambulanțe noi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Last Updated on decembrie 12, 2018 Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunță că 300 de ambulanțe tip B 4×2, achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – “Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale” vor fi livrate în aceste zile, urmând ca până la finalul anului, 420 de ambulanțe să fi fost distribuite către beneficiari.
10 ambulanțe noi au ajuns deja la Brașov.

Prin acest program derulat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, sistemul integrat de urgență va beneficia de o îmbunătățire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților fiind asigurate la standarde ridicate.

(Video) Brașovul a primit 10 ambulanțe noi de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă 1

(foto: brasovtv.com)

Beneficiarii eligibili sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de lider de parteneriat și inspectoratele județene pentru situații de urgență din fiecare regiune, Serviciile de Ambulanță Județene, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice cu atribuții în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane.

Vezi aici Video postat de Brasov TV pe Youtbe.com:

Revenim cu detalii!

Previous Story

Brașov. Paradisul Acvatic: Ai aflat programul pentru perioada sărbătorilor?

Next Story

Opera Brașov. Concert extraordinar „Magia Crăciunului” susținut de Corul de Copii Unison Seniorii si Corul Unison Stars