Last Updated on decembrie 17, 2018 Astăzi a fost ultima zi de depunere a ofertelor pentru autostrada Brașov-Ploiești. Până acum au fost depuse cinci oferte pentru atribuirea contractului de parteneriat public-privat.
Ofertele sunt analizate de către o Comisie de evaluare, care include şi experţi cooptaţi, reprezentanţi ai partenerului public, informează stiripesurse.ro.
Din acest moment, procedura legală prevede următoarele acţiuni:
1. Comunicarea, în aproximativ cinci zile, a candidaţilor selectaţi, în vederea depunerii ofertei tehnice şi financiare;
2. Depunerea ofertelor detaliate în termen de 60 de zile de la comunicarea acceptării;
3. Negocierea competitivă a clauzelor contractului de parteneriat public-privat;
4. Desemnarea partenerului privat câştigător şi a variantei de contract de parteneriat public-privat ce va fi supus aprobării Guvernului;
5. Semnarea contractului de parteneriat public-privat aprobat de Guvern;
6. Constituirea societăţii de proiect de către CNAIR şi partenerul privat.
Numărul ofertelor depuse arată atât interesul deosebit al investitorilor pentru proiectele strategice ce urmează să fie realizate în parteneriat public-privat, cât şi încrederea mediului de afaceri în economia românească. De asemenea, înscrierea pentru acest prim proiect arată că este apreciat de investitori demersul Guvernului de a îmbunătăţi cadrul legal şi de a aproba realizarea în parteneriat public-privat a 21 de proiecte strategice de investiţii.
Autostrada “Ploieşti-Braşov” prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusăşi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire.
Valoarea estimată pentru acest contract este de 1,36 miliarde euro. Contractul prevede, de asemenea, plăţi anuale din fonduri publice care să asigure recuperearea investiţiei de către partenerul privat.