Last Updated on decembrie 22, 2018 Libertate s-a strigat la Revoluție. Acum România este amenințată iar de dictatură. Însă sunt puțini cei care protestează. Românii votează și apreciază politicienii corupți, cu dosare penale.
Doru Popa Gheorghe: „DUREREA DIN NOI
Acum 29 de ani, pe străzile Brașovului era mulțime de oameni. La ora 7, eram în hainele de lucru, pregătit să dau drumul la cele 3 mașini de rectificat interior inelele de rulmenți. N-am mai apucat. Un grup de tineri, cu un tricolor în frunte, au trecut pe aleea principală de acces a halei strigând „ Veniți cu noi ! ” Aveam în suflet prea multă umilință, îngrădire a libertăților, manipularea care circula în ultima vreme la adresa comunismului și dictatura lui Ceaușescu. Nu mai voiam să stau nopți întregi la imensele cozi de la carne, lactate; nu mai voiam hrana raționalizată pe cartelă; nu mai voiam să vorbesc în șoaptă cu ochii în paișpe de teama vreo unui securist, cu urechile ciulite. Voiam LIBERTATE ! Ca mine mulți.
(Petre OgrutanÎn Brașov, decembrie 1989, pe când se pregătea apărarea celei mai importante clădiri a partidului)
O țară întreagă, pornită ca un imens șarpe pe străzile marilor orașe. Timișoara, București, Sibiu, Arad, Oradea. Știam că se trage în revoluționari. Zvonurile adăugau mii de morți la Timișoara, apoi la București, Sibiu, Brașov… Am ieșit în stradă.
Cu toții. Femei, bărbați, unii tineri care abia ieșiseră de pe băncile liceelor. Simțeam toată acea energie care venea spre mine din inimile și sufletele însetate de libertate a mulțimii care mă înconjura. S-a scandat „sănătate” către bolnavii agățați ciorchine de ferestrele spitalului Tractorul, apoi am făcut joncțiunea cu cei acre ieșeau în valuri pe porțile uzinei de tractoare.
Nu mai era ca altădată când ieșeam organizat, pe rând, pentru a ne înșira pe marginile străzilor pe unde trecea cuplul dictatorial. La intersecția cu Hidromecanica au venit cei de la autocamioane urmând, pe atunci, Bulevardul Lenin, până în fața CC al PCR, între Modarom, Parcul Central ( azi Titulescu ) și Primăria Brașov. Un climat calm, de pace și speranță, întrerupt, uneori, de veștile primite de la „ șopârlica ”;
Generalul Milea a fost împușcat fiindcă a refuzat să dea ordinul de a se trage în populație. O imensă simpatie s-a îndreptat atunci către bieții soldați care făceau cordoane de ambele părți ale bulevardului. Primeau flori, ceaiuri calde, de mâncare. Nu se mai striga „ Fără violență !!! ” Simțeam libertatea scurgându-se prin noi, ca un fior rece-cald ce se strecura prin fiecare fibră a trupului nostru.
Vestea fugii soților Ceaușescu, m-a prins acasă, în timp ce mâncam în fața televizorului. Brusc mi-a trecut foamea și am ieșit din nou în stradă cu mama. Claxoane, steaguri în mijlocul cărora mai rămăseseră doar găurile unde fusese stema comunistă, semnul victoriei făcut cu degetele de la mână, strigăte de bucurie. Pe ferestrele CC zburau „ operele” lui Nicolae Ceaușescu, tablourile cu portretele lui, hârtii care pluteau într-un dans dezordonat, până ce se așezau cu un oftat pe asfaltul rece. Gata, s-a terminat !
Din păcate n-a fost să fie. O mână de ucigași, în fruntea cărora se afla bolșevicul șef, Ion Iliescu, au pus la cale un plan diabolic căruia i-au căzut victime mii de oameni; morți și răniți. Veniseră „ teroriștii” lui Ceaușescu ! Mulți au uitat că în acele zile, asasinul șef de după 22 Decembrie, a declarat că până nu-l vor judeca și executa pe Ceaușescu „ teroriștii ” vor face tot ceea ce le stă în putință pentru a restabili ordinea comunistă. Seara eram din nou în fața CC. Nu mai rețin cât am stat acolo, dar cum nu se întâmpla nimic, fratele meu Victor, m-a convins să ne întoarcem acasă.
Numai până la pasajul de cale ferată căci în centru s-a pornit cavalcada. Câteva trasoare au ajuns până la vagoanele de marfă care treceau în acel moment pe șine. Cu doi dintre vecinii din bloc, am oprit o Dacia 1100 gri, al cărui șofer, aproape desfigurat de frică, s-a lăsat convins să ne ducă până pe str. Lungă, de unde a demarat în trombă. În dreptul bisericii de pe Nicolae Iorga, dintr-un bec cu vapori de mercur se scurgeau picături incandescente.
Cineva văzuse, oare, pe brâul turlei bisericii un om care se ascundea. Soldați crispați cu armele pregătite, căutau ceea ce s-a dovedit a fi o halucinație pe care au adoptato mai mulți. Circulau tot felul de povești, care mai de care mai înfiorătoare: un soldat fusese împușcat în cap, glonțul penetrându-i casca; primul foc de armă s-a îndreptat către televizorul instalat pe o fereastră a fostului CC; undeva, la etajul IV al hotelului Continental, aflat în imediata vecinătate a Modaromului, s-ar afla un cuplu de teroriști, cameră, care de altfel a și ars în urma unui foc executat cu un AG.
Mă opresc aici… Poate vor mai fi și alții care să relateze adevărul acelor zile. Numai că eu am rămas cu o imensă durere. Aceea că toți cei care odihnesc acum în mormintele cimitirelor care au fost făcute în memoria lor, se răsucesc în groapă. Iar mie îmi este rușine să spun că am participat la acele evenimente, pentru a se dovedi că „ democrația ” este a altora.
A proștilor, corupților, analfabeților, hoților la drumul mare, a unor oameni care, de 29 de ani distrug tot ceea ce au clădit generațiile trecute și cele actuale. Fără deosebire de culoare sau orientare politică. Românii au dat țara pe mâna antiromânilor și anti României.
P.S. Drept răsplată, mulți dintre revoluționarii din 21-22 Decembrie 1989 au fost gazați și ciomăgiți pe 10 August 2018 în piața Victoriei. Dacă nu ei, fii și nepoții lor. Am încasat și noi, eu cu fratele și cumnata mea, alături de ceilalți protestatari, doza care „ni se cuvenea” de gaze. Încă le mai resimt și acum. „Respect” jandarmilor ! Poate, într-un viitor îndepărtat, le va pune cineva și un atom de creier în tărtăcuțele drogate”.
