Brașov. Cum au acționat hoții care au aruncat în aer bancomatul. „Când a făcut poc, când au început toate alarmele astea, m-am speriat că am crezut că e cutremur, dar cutremur cu o bubuitură atât de mare nu se putea”

Last Updated on decembrie 30, 2018 Martorii au povestit cum au acționat cei trei care au aruncat în aer un bancomat CEC din Răcădău.

Cei trei hoți care au aruncat în aer bancomatul de la parterul unui bloc din Brașov au fost văzuți de martori, iar întreaga operațiune a durat 20 de minute. Curios însă, în acest timp nu a părut nici un echipaj de poliție la fața locului iar hoții și-au văzut netulburați de treabă. Cei trei indivizi care sunt acum căutați de Poliție au avut fața acoperită cu cagule și au dat cu sprayul cu vopsea pe camerele de supraveghere de la bancă. Au fost filmați însă și văzuți de alte camere și locatarii din zonă.

Brașov. Cum au acționat hoții care au aruncat în aer bancomatul. „Când a făcut poc, când au început toate alarmele astea, m-am speriat că am crezut că e cutremur, dar cutremur cu o bubuitură atât de mare nu se putea” 1

Explozia a avut loc la ora 3 și jumătate dimineața, în cartierul Valea Cetăţii din Braşov. „Când a făcut poc, când au început toate alarmele astea, m-am speriat că am crezut că e cutremur, dar cutremur cu o bubuitură atât de mare nu se putea”, a povestit un locatar, potrivit Libertatea. Treziți de zgomot, oamenii i-au văzut de la fereastră pe cei trei hoți adunând banii săriți în toate direcțiile.

Deși operațiunea a durat 20 de minute, după explozie, banii, 160.000 de lei, au fost strânși în mai puțin de un minut. Mai întâi, hoţii care purtau cagule pe faţă au pulverizat un strat de vopsea peste camerele de supraveghere ale băncii. Apoi au montat un dispozitiv exploziv şi au aruncat astfel în aer aparatul. Deflagraţia nu a distrus doar bancomatul, ci și o parte din sediul băncii.

Brașov. Cum au acționat hoții care au aruncat în aer bancomatul. „Când a făcut poc, când au început toate alarmele astea, m-am speriat că am crezut că e cutremur, dar cutremur cu o bubuitură atât de mare nu se putea” 2 Brașov. Cum au acționat hoții care au aruncat în aer bancomatul. „Când a făcut poc, când au început toate alarmele astea, m-am speriat că am crezut că e cutremur, dar cutremur cu o bubuitură atât de mare nu se putea” 3 Brașov. Cum au acționat hoții care au aruncat în aer bancomatul. „Când a făcut poc, când au început toate alarmele astea, m-am speriat că am crezut că e cutremur, dar cutremur cu o bubuitură atât de mare nu se putea” 4

„Spărgătorii au ales un mod rudimentar de a acţiona. O astfel de bubuitură atrage atenţia multor oameni din zonă, mai ales că acest bancomat era la parterul unui bloc. Toată lumea sare la geam să vadă ce s-a întâmplat” a explicat specialistul criminolog Dan Antonescu.

Hoţii au fost filmaţi și văzuţi de martori, de la fereastră. „Au ocolit blocul ăsta şi s-au dus pe străduţa aia de la baza blocului turn”, a spus un locatar. Un altul a reușit să-i descrie pe atacatori „Era cu o geacă de fâş, aşa, trei sferturi, cum aveţi dumneavoastră, cu cagulă albă şi fâşul tot alb. Şi cel din spate. Toţi mergeau cocoşaţi, cu cagulele în cap”, povestește un alt locatar.

„Ăla din spate avea o plasă, o plasă, o pungă, nu ştiu ce Dumnezeu avea, aşa, făcută ghemotoc, ca o franzelă”. Hoții au reușit să plece cu 160.000 de lei (aproximativ 35.000 de euro), aceasta fiind valoarea prejudiciului.

Previous Story

Brașov. Doi bărbați au fost arestați după ce au bătut doi chinezi în casa lor și le-au furat peste 100.000 de lei

Next Story

Foto Brașov. Iulian Bercu: „Brașovenii și oaspeții lor au un mare noroc de acest oraș! Pe lângă domeniul schiabil și potecile din preajmă, Brașovul are o infrastructură sportivă de invidiat. O piscină olimpică, o sală polivalentă, patinoar și hochei în împrejur, o mulțime de terenuri de fotbal și tenis! Bravo!”