Aeroportul Brașov va fi legat de Gara Mare. Racordul costă 20 de milioane de euro

Last Updated on decembrie 7, 2018 Consiliul Județean lucrează în această perioadă la conectarea viitorului Aeroport la utilități. Mai mult, se negociază conectarea Aeroportului la calea ferată.

Potrivit conducerii CFR Brașov, s-au făcut deja pași concreți pentru racordarea obiectivului la rețeaua feroviară națională, spre a-l face accesibil unui număr cât mai mare de persoane.

„Un studiu de traseu preliminar efectuat în cadrul regionalei braşovene a scos în evidenţă mai multe posibilităţi de realizare a unui racord feroviar, variante care vor fi analizate într-un studiu de fezabilitate pentru care s-au făcut deja demersuri de includere în lista de investiţii finanţate din sursele proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

Aeroportul Brașov va fi legat de Gara Mare. Racordul costă 20 de milioane de euro 1

De asemenea, având în vedere valoarea estimată pentru realizarea efectivă a racordului feroviar al aeroportului, de aproximativ 20 milioane euro, s-a solicitat includerea acestui obiectiv în Strategia de Dezvoltare a Infrastructurii Feroviare, pentru a creşte şansele de a i se aloca fonduri.

Apreciem deschiderea dumneavoastră de a ne pune la dispoziţie informaţiile necesare şi ne manifestăm întreaga disponibilitate de a vă informa asupra tuturor demersurilor pe care le vom face în procesul de realizare a racordului feroviar AIBG”, se precizează în răspunsul transmis de dr. ing. Ioan Pintea, directorul SRCF Braşov, la Compartimentul Implementare şi Monitorizare Proiect AIBG din cadrul CJ Braşov, informează bzb.ro.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a discutat recent cu specialiști de la Distrigaz și cu cei ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice despre pașii de urmat pentru ca rețelele de utilități să fie introduse în zona aeroportului.

Previous Story

(Foto/ Video) Poiana Brașov. Hai la schi! Totul este pregatit. „A fost prima verificare de partie din sezonul 2018/2019 si rezultatul a fost fantastic! Asa ca va propun sa va schimbati planurile si sa veniti sa …”

Next Story

Brașov – București -Craiova, două trenuri pe zi de la operatorul privat Softrans