Last Updated on noiembrie 29, 2018 TVR în colaborare cu Primăria Brașov a organizat în acest an o ediție aniversară Cerbul de Aur. Se pare că rămânem cu această ediție. TVR a plătit sume duble față de prețurile pe care le practică în mod obișnuit.
Sub nicio formă Primăria nu va putea plăti singură aceste onorarii având în vedere că TVR nu va mai avea bani, anul acesta primind de la Guvern pentru Centenar.
Lista cu sumele plătite de TVR artiştilor din România pentru prestaţiile de la Braşov este demnă de a-ţi tăia respiraţia. Prestaţiile artiştilor la Cerbul de Aur au costat foarte mult.
În plus, preţurile listate de agenţiile de booking artistic includ circa 10% din preţul afişat, reducere pentru orice potenţial intermediar al unui nou angajament concertistic.
De exemplu, Loredana, al cărei onorariu este de 13.000 de euro pe concert, a încasat de la organizatorii Cerbului de Aur suma de 21.307 euro pentru prestaţia de la Braşov, scrie Libertatea, preluată de Capital.
Andra a încasat mai mult decât dublu. Preţul al Andrei listat de agenţie este de 8.000 de euro, dar TVR i-a plătit aproape 20.000 de euro.
Saxofonistul Flavius Teodosiu e revelaţia listei cu sume plătite de TVR. Artistul, care cântă săptămânal la un cunoscut restaurant de pe malul lacului Herăstrău, percepe pentru un concert circa 2.000 de euro. Pentru prestaţia de la Cerbul de Aur a primit de patru ori mai mult: 8.018 euro.
Când vine vorba de one man show-ul României, Horia Brenciu, acesta încasează pe un concert suma de 13.000 de euro. La Cerbul de Aur, acesta a fost plătit 20.269 euro.
Delia, una dintre cele mai pe val artiste de la noi, ia în mod normal 12.500 euro pe un concert. La Cerbul de Aur, cântăreaţa a primit un onorariu de 23.975 euro.
James Blunt, celebrul autor al hit-ului „You’re beautiful”, ale cărui albume s-au aflat în permanenţă în topuri şi care a strâns de-a lungul carierei numeroase premii – inclusiv cinci nominalizări Grammy – a fost plătit cu 211.818 euro.
Iulia Vântur a primit puţin peste 29.000 de euro, pe când italianul Gabriel Garco, un actor foarte puţin cunoscut în afara ţării sale natale, a primit 40.551 de euro.
Nicole Scherzinger a primit 462.045 de euro!