Brașov. Boxe de gunoi dotate cu … muncitor pentru selectare

Last Updated on noiembrie 26, 2018 Firma de salubritate Brai Cata a implementat un program pilot prin care vrea să reducă mizeria de la platformele de gunoaie. Timp de două săptămâni a fost testată o soluție simplă: operatorul de platformă.

Zi de zi, la boxa nr. 184, unde sunt şi trei „clopote” pentru colectarea selectivă, de la intersecţia străzilor Arţarului şi Carpenului, a existat un monitor, care a făcut curăţenie când  a fost cazul, a sortat deşeurile reciclabile de la cetăţeni şi le-a depus în containerele speciale, a păzit zona, astfel încânt deşeurile reciclabile să nu fie furate, iar când s-au umplut europubelele, a sunat la firmă, pentru a trimite gunoiera, informează bzb.ro.

Brașov. Boxe de gunoi dotate cu ... muncitor pentru selectare 1

A crescut semnificativ cantitatea de deşeuri reciclabile colectată de la cetăţeni, astfel că au fost reduse costurile. De asemenea, nu a mai fost nevoie de intervenţia unor utilaje pentru a face curăţenie”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Acesta a mai spus că, în cursul acestei săptămâni, la alte cinci boxe din oraş vor mai exista operatori, prima pe str. Vişinului (la intersecţia cu str. Nucului), a doua pe str. Popa Şapcă, a treia pe str. Sitarului, a patra pe str. Pârâului, iar a cincea pe str. Cocorului, toate administrare de firma amintită. „Ulterior, se va studia posibilitatea ca încă două platforme din oraş să fie incluse în acest proiect”, a mai spus Toarcea.

Previous Story

(Foto/Video) Marșul Marii Uniri a ajuns la Brașov. Peste 100 de persoane reconstituie simbolic, în căruțe, traseul de acum 100 de ani al românilor din Covasna spre Alba Iulia

Next Story

Brașov. Staţie GPL închisă de Protecţia Consumatorului. „Dacă butelia explodează lângă rezervorul GPL poate duce la o explozie în lanţ. Este interzis să încarce butelii, pentru că nu …”