Și la Brașov. Referendumul pentru Familie. Retrageri pe bandă rulantă în rândul preşedinţilor secţiilor de votare. Ce i-a speriat?

Last Updated on octombrie 3, 2018 Președinții secțiilor de votare de la referendumul din weekend se retrag pe capete în întreaga țară. Este și cazul celor din Braov acolo unde 10% dintre președinți au renunțat.

Motivele nu sunt cunoscute, dar, potrivit lui Claudiu Petra, reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente la Braşov, nu este exclus ca volumul mare de muncă să îi fi determinat cel puţin pe unii dintre aceştia să renunțe, informează bzb.ro.
Și la Brașov. Referendumul pentru Familie. Retrageri pe bandă rulantă în rândul preşedinţilor secţiilor de votare. Ce i-a speriat? 1

S-a ajuns până acolo încât la Sibiu au renunţat jumătate dintre preşedinţi, în timp ce la Braşov 47 dintre aceştia au anunţat că nu se pot prezenta în cele două zile în secţiile de votare unde ar fi trebuit să se afle.

„La Braşov, din cei 449 de preşedinţi desemnaţi iniţial, am avut un număr de 47 de  înlocuiri. Dintre acestea, 35 au fost cauzate de motive personale – în general, îmbolnăviri ale preşedinţilor sau probleme personale – iar în cazul a 12 preşedinţi am fost nevoiţi să-i înlocuim din cauza faptului că nu am putut lua legătura cu ei pe datele de contact pe care ni le-au furnizat în momentul în care s-au înscris în Corpul Experţilor Electorali”, a explicat Claudiu Petra.

La nivelul judeţului Braşov sunt organizate 449 de secţii de votare, cu două în plus – la Râşnov şi Sânpetru – faţă de alegerile parlamentare şi locale din 2016.

Advertisements
Previous Story

Brașov. O nouă creşă de 80 de locuri va fi construită cu fonduri europene

Next Story

Accident Brașov. 4 vehicule s-au tamponat miercuri dimineață, într-un accident în lanț pe DN1