Brașov. IKEA a negociat un teren în zona mall-ului Coresi

Last Updated on octombrie 24, 2018 Brașovul a rămas fără magazin Ikea după ce ani de zile au existat negocieri cu mall-ul Coresi. Momentan, în Brașov s-a deschis doar un punct de colectare existând promisiunea unui magazin clasic pentru 2022.

Suedezii de la IKEA au negociat, potrivit unor surse din piață, câțiva ani pentru achiziția unui teren pe platforma Coresi, dar negocierile au fost sistate după ce retailerul de mobilă ar fi anunțat o strategie în care Brașovul nu era inclus pe lista dezvoltărilor de magazine până în anul 2022, potrivit bizbrasov.ro.

Brașov. IKEA a negociat un teren în zona mall-ului Coresi 1

Mai mult, francezii de la Ceetrus, fostul Imochan, ar fi dorit ca pe terenul pe care ar fi fost vândut ratailerului să fie construit strict un magazine IKEA, pe când suedezii au pus ochii pe suprafața respectivă pentru că le permitea și o dezvoltare imobiliară pe segmental rezidențial, așa cum se întâmplă în București, unde Vastint, divizia imobiliară a grupului IKEA construiește peste 10.000 de locuințe.

Procedurile pentru deschiderea celui de–al doilea magazin IKEA în România, în București, nu sunt finalizate la acest moment, fiind încă așteptate avize, retailerul suedez pregătind însă în paralel deschiderea de magazine mai mici în centrele orașelor, dar și a mai multor puncte de ridicare a comenzilor.

„Am analizat toți indicatorii necesari de vizitare și vânzare și credem că IKEA Pallady va fi un succes. În acest moment, ne concentrăm pe obținerea aprobărilor finale pentru noul magazin, astfel încât să ne putem întâmpina clienții cât mai curând posibil”, spune Stefan Vanoverbeke, CEO IKEA SEE, într-un interviu pentru Adevărul. Conform acestuia, IKEA are în plan și deschiderea de magazine mai mici în centrele orașelor, dar și a mai multor puncte de ridicare a comenzilor.

Previous Story

Brașov. 92 de mistreți vor fi împușcați în Șchei și Noua

Next Story

Foto Brașov. Luana D.: „Am venit eu la Brasov s-a bagat vant, nor negru si frig ! Am un maiou fara maneci la care mi-am asortat esarfa cu bufnite ! Cei de aici au geci cu gluga si blana ! Traiesc paralel cu restul lumii !”