Autostrada Brașov-Ploiești. Premierul Viorica Dăncilă face și ea o licitație

(Last Updated On: October 12, 2018)

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat lansarea licitației pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat public-privat. Licitația va fi lansată luni, 15 octombrie.

Ea a precizat că autostrada va trece prin apropierea localităţilor Ploieşti, Băicoi, Câmpina, Comarnic, Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal şi Râşnov, informează observator.tv

“Mă bucur să anunţ că luni se va lansa licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti – Braşov, în parteneriat public-privat, un proiect aşteptat de mult timp şi pentru care Guvernul a făcut eforturi în ultimele luni.

În termen de 30 de zile, investitori români şi străini pot depune ofertele, iar tipul licitaţiei va fi selecţia competitivă. Vor urma negocieri cu investitorii selectaţi, astfel încât în luna decembrie estimăm semnarea acordului de parteneriat public-privat pentru realizarea acestei autostrăzi”, a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.