Last Updated on septembrie 21, 2018 Vineria fost redeschisă publicului Strada Sforii, renovată și reinventată în urma proiectului „Sfoara Brașovului“, desfășurat de Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității – AIDC, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu Direcția Județeană pentru Cultură Brașov și finanțat din bugetul Municipiului Brașov, prin Programul proiecte culturale – 2018.
Strada Sforii devine MUZEU ÎN AER LIBER și este pentru a găzdui expoziții, mini-concerte, concursuri pentru lucrări de artă, evenimente pentru tineri si copii și alte activități culturale, anunță Primăria Brașov.
„Noua“ stradă are chiar și un „caiet de impresii“, un perete alb, pe care vizitatorii sunt invitați să își lase amprenta, însă NUMAI acolo, vizitatorii își pot scrie impresiile.
Procesul de restaurare a fațadelor a început în 8 august și a pornit de la următoarele concepte:
Strada Sforii – pasaj prin istorie – străjuită de clădiri monument istoric, strada își va spune povestea pe plăcuțele cu informații amplasate la cele două capete ale străzii
Strada Sforii – loc de observare și contemplare a frumuseții Tâmpei, vor fi reparate acoperișurile și jgheaburile, astfel încât Tâmpa va putea fi admirată și fotografiată din unghiuri neobișnuite
Strada Sforii – loc al dialogului – vizitatorii brașoveni și turiști, își pot scrie impresiile pe un panou de sticlă transparentă de 6 metri pătrați ce va fi amplasat de-a lungul unuia din pereții străzii
Strada Sforii – culoare și personalitate – lucrări de pictură murală realizate de artiști locali vor marca cele 23 ferestre care dau spre stradă
Strada Sforii – invitație la fotografii – o instalație urbană cu simbolul sforii care va fi amplasată la intrarea dinspre strada Cerbului, va semnaliza strada și va oferi cadrul pentru fotografii deosebite, cu perspectiva străzii Sforii pe fundal.