Last Updated on iulie 28, 2018 Gest inconștient al unui șofer din Brașov. Acesta a primit din partea judecătorilor un mandat de 30 de zile de arest după ce a încercat să dea cu mașina peste un polițist care a vrut să-l oprească în trafic.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Ionuţ Marin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că şoferul unei autoutilitare a fugit, joi, de echipajul care a vrut să îl oprească în trafic pentru un control de rutină. Bărbatul de 38 de ani a încercat să dea cu maşina peste omul legii.
„Un şofer care conducea o autoutilitară însoţită de semiremorcă, pe Calea Feldioarei, nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de către agentul de poliţie şi a efectuat un viraj către poliţist cu intenţia de a-l accidenta, continuându-şi deplasarea.
A fost urmărit de echipajul de poliţie cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune aproximativ un kilometru, fiind blocat în curtea unei societăţi comerciale din zonă, însă în momentul în care a deschis uşa să coboare, şoferul l-a scuipat pe agentul de poliţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preluat de Realitatea TV, Ionuţ Marin, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Bărbatul de 38 de ani a fost audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, iar judecătorii au decis arestarea lui pentru 30 de zile, pentru tentativă de omor şi ultraj.