Brașov, oraș turistic sau oraș de somn? „Cred că ar fi o idee bună să fie deschise până mai târziu, pentru că la noi, în Lituania sunt mai mult timp deschise şi e foarte bine, avem mulţi turişti. Acum, noi suntem de …”

(Last Updated On: June 13, 2018)

Brașovul este un oraș turistic, dar cei care vin să ne viziteze au parte de o dezamăgire. Turiștii care vor să petreacă pe terasele din centru sunt nevoiți să meargă la somn la ora 22.00 deoarece localurile sunt obligate să se închidă.

Edilii braşoveni caută acum soluţii care să mulţumească ambele tabere şi iau în calcul schimbarea regulamentului de funcţionare a teraselor, astfel încât să prelungească programul, dar şi să protejeze localnicii, informează bzb.ro

„Suntem obligaţi să respectăm prevederile unei legi care se aplică la nivelul întregii ţării, nu de o Hotărâre de Consiliul Local. Potrivit legislaţiei după ora 22.00 nu se mai poate produce zgomot, fără acordul vecinilor. Asta înseamnă că, în centrul istoric, un agent economic trebuie să ceară acordul notarial a 10, 12 sau 16 vecini pentru a putea ţine deschise terasele”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea.

„Cred că ar fi o idee bună să fie deschise până mai târziu, pentru că la noi, în Lituania sunt mai mult timp deschise şi e foarte bine, avem mulţi turişti. Acum, noi suntem de o oră în Braşov şi ne-ar plăcea să petrecem afară, la terasă, seara, pentru că este super frumos şi vremea e perfectă”, a declarat o turistă.

„Se presupune că ar trebui să fie deschise, pentru că seara este cel mai potrivit moment, toată lumea este ieşită de la muncă, vor să socializeze cu prietenii, nu să se îmbete, doar să se simtă bine”, e de părere Egidius, turist din Lituania.

Leave a Reply