Brașov: Mihai Sturzu revine în politică. Cum ar fi Mihai Sturzu, primarul Brașovului? „Știu, știu. Ăsta e momentul în care ori mă credeți idiot, ori mincinos. Insist să cred că nu sunt…”

Last Updated on mai 29, 2018 Mihai Sturzu și-a anunțat revenirea în politică, deocamdată ca membru al Pro România, partidul înființat de Victor Ponta. Dacă ar avea un pic de curaj ar candida la Primăria Brașov, având în vedere și zvonurile că George Scripcaru nu mai dorește să candideze pentru un nou mandat. Cum ar fi Mihai Sturzu, primarul Brașovului?

Mihai Sturzu „Political Disruption. În ultimii ani am primit mii de mesaje legate de politică: să nu mă las, să strâng mai mulți oameni din generația noastră și să pornim un partid nou, să mă implic în continuare, să (…) să… orice !

Brașov: Mihai Sturzu revine în politică. Cum ar fi Mihai Sturzu, primarul Brașovului? „Știu, știu. Ăsta e momentul în care ori mă credeți idiot, ori mincinos. Insist să cred că nu sunt...” 1

Vă spun cu toată sinceritatea că, deși am intrat în politică (acum aproape 7 ani) cu toate așteptările, planurile și bunele intenții din lume, am trăit, ca politician, unele dintre cele mai dezamăgitoare experiențe.

Prin politică, eu înțeleg efortul, timpul, priceperea pe care cineva le pune în slujba comunității din care face parte, indiferent că acea comunitate este o comună, un oraș, un județ sau țara întreagă. Știu, știu. Ăsta e momentul în care ori mă credeți idiot, ori mincinos. Insist să cred că nu sunt ultimul optimist din țara asta.

Privind înapoi, politica mi-a adus câteva satisfacții (am reușit să trec prin Parlament legi foarte utile), dar infinit mai multe dezamagiri. Așadar, pur egoist analizând lucrurile, îmi e mai bine în afara politicii: am o viață liniștită, stau mai mult timp acasă, îmi văd mai des prietenii și familia si, în plus, îmi trăiesc visul copilăriei: pilotez niște avioane extraordinare.

Simt, totuși, că ar mai fi ceva de făcut. La anul avem iar alegeri și pe cuvânt că nu ai cu cine să votezi: Dragnea, mafiotul șef sau Orban, clovnul trist ?! No fucking way ! Tăriceanu !? E fix Dragnea 2. Băsescu e over and out. USR e o glumă proastă, pesonal sunt convins că e doar un experiment nereușit al noii securități.

Probabil că la fel ca mine gândesc mulți oameni din țara asta. Milioane, dacă te uiți la câți nu au fost la vot la ultimele alegeri.

Astfel, am decis să mai dau o șansă. Politicii, câtorva oameni alături de care am mai lucrat, mie și generației noastre. Dacă nu există, este datoria noastră să construim o alternativă la toate tristețile de politicieni și partide pe care le-am enumerat mai sus.

Acum o săptămână am intrat în Pro Romania cu câteva planuri clare: să facem din acest mic partid cel mai deschis, transparent și democratic partid din România. Un partid în care nu trebuie neapărat să fii membru ca să participi la luarea deciziilor, un partid în care poți să propui parlamentarilor tăi proiecte legislative cu doar 1.000 de like-uri, în loc de 100.0000 de semnături, un partid care să își informeze în mod constant și în timp real membrii și simpatizantii în legătură cu ce își propune să facă pentru țara noastră. Sper să îmi/ne iasă.

La final, recunosc, nu mai am optimismul de acum câțiva ani. Sunt mai bătrân acum, cu mai multe “cicatrici” politice, dar mult mai pragmatic. Și mai decis.

Să facem succes!”

Advertisements
Previous Story

Brașov: Cresc iar taxele? Brașovenii vor plăti din bugetul local amenzile aplicate României pentru poluarea aerului

Next Story

Brașov: Locuitorii din Florilor, racordați la sistemul public, fără apă caldă. Anunțul Companiei de termoficare: