Brașov: Preț record 810 lei/an pentru un loc de parcare de cartier

Last Updated on aprilie 30, 2018 În Brașov există zone cu parcări puține astfel că se ajunge la prețuri destul de piperate. Zilele treute a avut loc o nouă licitație pentru atribuirea locurilor rămase neocupate din zona Astra 2 (între Calea Bucureşti nr. pare – Berzei – Zorilor, Carpaţilor nr. impare, inclusiv str. Carpaţilor nr.64A, Colonia Metrom, fără str. Carpaţilor nr.59A, 59B).

Tocmai din cauza lipsei locurilor de parcare, s-a ajuns și la prețuri exorbitante pentru închirierea unui loc. Astfel, cea mai mare luptă între vecini s-a dus pentru un loc din zona străzii Carpatilor, unde suma maxima oferita a fost de 810 lei/an, față de tariful prevăzut pentru zona respectivă care este de 144 de lei/an.

Brașov: Preț record 810 lei/an pentru un loc de parcare de cartier 1

Un alt loc din sectorul Carpaților a fost inchiriat pentru suma de 350 de lei/an. Și pe strada Pârâului cel mai scump loc de parcare a fost adjudecat p pentru suma de 600 de lei/an. Un alt loc de parcare de pe Calea București, care a fost dorit de mai mulți vecini, a fost închiriat pentru suma de 550 de lei. Și pe strada Barbu Lăutaru, unul dintre locuri a fost închiriat de către un locatar pentru suma de 360 de lei/an, iar alți trei brașoveni de pe Cocorului, Berzei și Liviu Cornel Babeș vor plăti o chirie de câte 350 de lei pe an, informează bizbrasov.ro

Cele mai multe locuri pentru care s-a licitat au fost cele din sectorul Berzei, unde s-a licitat pentru 8 locuri, locurile de parcare fiind adjudecate pentru urmatoarele sume: 200 de lei/an; 212 lei/an; 250 de lei/an; 280 de lei/an; 300 de lei/an – doua locuri; 340 de lei/an si 350 de lei/an.

Advertisements
Previous Story

Foto Brașov: Femeie accidentată la plimbare pe Tâmpa

Next Story

Brașov: Restaurant din Piaţa Sfatului închis de Protecţia Consumatorului. Probleme şi la localul Pescăruşul de la lacul din Noua