Accident Brașov: 7 persoane rănite, un autobuz a ajuns în râpă la Cheile Grădiștei

Last Updated on aprilie 1, 2018 7 persoane au fost rănite duminică, la Cheile Grădiştei în judeţul Braşov, dupăc e autobuzul în care se aflau a derapat și a intrat într-o râpă, anunță Observator Tv.

 

 

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent șef Gabriela Dinu, pentru mytex.ro: „Un bărbat de 36 de ani care a condus un autocar înmatriculat în Prahova, pe drumul privat, deschis circulației publice ce face legătura între DN 73F și locația de cazare din Fundata a unui complex turistic, pe sensul de coborâre, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a derapat, a pătruns pe contrasens și a ieșit în afara părții carosabile, în stânga sensului de mers.

Accident Brașov: 7 persoane rănite, un autobuz a ajuns în râpă la Cheile Grădiștei 1

În autocar se aflau 28 de pasageri, adulți. Unii dintre aceștia au primit asistență medicală la fața locului, urmând să stabilească personalul medical care dintre ei necesită transportarea la spital.

Nu par să fie răniți grav. Conducătorul auto a fost testat și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.

Previous Story

Brașov: Scene de violență extremă într-un pasaj. Bărbat snopit în bătaie de doi tineri

Next Story

Brașov : Ce spune Poliția despre cei doi tineri care l-au rupt în bătaie pe un bătrân de 66 de ani într-un pasaj pietonal