Last Updated on martie 15, 2018 Compania Apa anunță că s-au extins străzile cu probleme cu apa potabilă. DSP recomandă brașovenilor să consume apă îmbuteliată.
COMPANIA APA SA, 15 martie 2018,COMUNICAT
La ora 10.00, rezultatele monitorizării arată că zonele afectate de turbiditate crescută a apei sunt: Răcădău (partea inferioară), Astra, Noua, Florilor, Craiter, Triaj, Centrul Civic, Centrul Vechi delimitat de străzile Lungă, Stadionului şi De Mijloc, Schei (de la Piaţa Unirii până în Poarta Schei) şi următoarele cartiere din municipiul Săcele: Electroprecizia, Movila, Ştefan cel Mare şi Gârcini.
Vă informăm că turbiditatea este caracterizată de transparenţa/limpezimea apei şi se datorează prezenţei în suspensie a unor particule foarte fine care nu se sedimentează în timp.
Calitatea apei în acest moment s-a îmbunătăţit în comparaţie cu ziua de ieri şi estimăm că situaţia se va normaliza.
Ca urmare a manevrelor efectuate în cursul zilei de ieri şi cele de azi-noapte, vă informăm că am reuşit ca trei cartiere din oraşul Braşov: Tractorul, Bartolomeu şi Stupini să fie alimentate exclusiv din sursă subterană de apă care nu prezintă turbiditate.
Compania Apa Braşov menţine recomandarea făcută ieri pentru toţi utilizatorii din zonele afectate să fiarbă apa înainte de consum, ca măsură de precauţie, chiar dacă toţi ceilalţi parametrii fizico-chimici şi micro-biologici sunt confom standardului.
În acest moment, situaţia este stabilizată şi ne aşteptăm ca, în lipsa altor fenomene extreme, aceasta să se îmbunătăţească în următoarele 24 de ore.
Vom reveni cu date suplimentare legate de evoluţia procesului de monitorizare.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi mulţumim tuturor utilizatorilor afectaţi pentru înţelegere.
TURBIDITÁTE (dexonline) -Concentrație de particule solide în suspensie în apa. Tulbureală a unui lichid”.