Brașov: Altar şi mesaje de adio la şcolile celor doi copii ucişi de propriul tată. „Ai fost un bebe super, cu un zâmbet minunat cu care sper sa rămâi în continuare ..Ramâi cu bine ,suflet drag . Nu te vom uita şi nu ti…”

Last Updated on martie 28, 2018 Colegii de școală a Ioanei și Ștefan sunt șocați de faptul că au fost uciși de tatăl lor. În clase au transformat băncile unde au stat în altare de flori și lumânări. Au păstrat momente de reculegere în memoria lor.

Ioana Buliga îşi serbase majoratul, în urmă cu o lună. Învăța în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil“ Braşov şi urma să dea Bacalaureatul în vară. Era îndrăgostită lulea de un băiat cu câţiva ani mai mare ca ea şi avea o mulțime de vise. Cânta la pian, îi plăcea sportul şi, fire populară, avea foarte mulți prieteni. Cu mama ei, Monica, și ea ucisă în aceeași răbufnire psihotică a bărbatului care și-a suprimat nevasta și pe cei doi copii, avea o relaţie specială, foarte apropiată. Îi împărtășea absolut toate secretele, ca unei bune prietene, potrivit Libertatea.

Brașov: Altar şi mesaje de adio la şcolile celor doi copii ucişi de propriul tată. „Ai fost un bebe super, cu un zâmbet minunat cu care sper sa rămâi în continuare ..Ramâi cu bine ,suflet drag . Nu te vom uita şi nu ti...” 1

Pe banca unde stătea Ioana, colegii de clasă au așezat, azi dimineaţă, lumânări, flori şi fotografii cu chipul ei. Au făcut, în memoria ei, un mic altar în fața căruia s-au rugat și chiar au ținut, cu ochii înlăcrimați, momente de reculegere.

Pagina de Facebook a Ioanei a devenit un loc în care rudele, prietenii sau cunoscuții, mișcați profund de tragedie, au postat mesaje de condoleanțe adresate familie, dar și impresionante gânduri la despărțirea de Ioana.

„Poate ne-ai fost luată cu forța, dar tu tot ești și vei rămâne în sufletele noastre, Ioana“, „Ceea ce s-a întâmplat este peste nivelul meu de înțelegere…și nu vreau să accept faptul că nu mai ești…chiar dacă tu n-o sa vezi asta, vreau să-ți spun oricum, că o să-mi fie dor de tine foarte mult, ca te iubesc, ca n o sa te uit niciodată și că ma rog ca voi 3, îngeri frumoși, să vă odihniți în pace! Buliubi, o să fii mereu in inima mea!“,

„Ai fost un bebe super, cu un zâmbet minunat cu care sper sa rămâi în continuare ..Ramâi cu bine ,suflet drag . Nu te vom uita şi nu ti voi uita niciodată mega îmbrăţişările …îmi vor lipsi …imi vei lipsi..“, „Dumnezeu sa te odihneasca in pace suflet drag. Prea repede te-ai stins, nici acum nu pot crede ce sa intamplat…aseara ne-am distrat, am zambit, am facut glume si acum sa aud asta…“,

„Mi ai lăsat un mare gol în suflet, nici acum nu sunt în stare să cred că nu mai ești lângă noi, că ai plecat atât de repede… dar poate acolo sus îți va fi mai bine, vă iubesc nespus de mult, și pe tine, și pe Ștefan, și pe Monica, ați fost și încă sunteți o parte din mine…“ sunt doar câteva dintre mesajele care curg pe pagina de Facebook a Ioanei.

„Am refuzat să cred şi m-am apucat să caut peste tot, să văd, că poate fi o confuzie, poate fi o asemănare de nume, poate fi, pur şi simplu, o confuzie… Aşa au făcut şi colegii mei, aşa au făcut şi copiii, care au sunat-o, am înţeles, până noaptea târziu şi sperau să răspundă cineva la telefon”, povesteşte prof. Milena Popa, director al Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil pentru RTT Brașov.

Brașov: Altar şi mesaje de adio la şcolile celor doi copii ucişi de propriul tată. „Ai fost un bebe super, cu un zâmbet minunat cu care sper sa rămâi în continuare ..Ramâi cu bine ,suflet drag . Nu te vom uita şi nu ti...” 2

Directoarea îşi aminteşte că Ioana era un copil deosebit de vesel, pe faţa căruia nu se citea niciodată tristeţea. Colegii din clasa a XI-a ai Ioanei, au adus în clasă coroane şi lumânări şi s-au pregătit să meargă la priveghi şi înmormântare chiar şi dacă ar fi nevoie să plece la Piatra Neamţ.

Şi la Şcoala Gimnazială nr 11, unde învăţa Ştefan, băiatul de 13 ani care a pierit, la rându-i, tot în somn, de mâna tatălui său, s-au derulat aceleași imagini impresionante. Colegii i-au transformat banca într-un altar, au aprins lumânări și au scris mesaje de adio pentru băiatul ucis. Ştefan era un băiat extrem de inteligent, dar destul de retras, pasionat de jocuri pe calculator, şah şi matematică. În ultima perioadă, adolescentul își găsise parcă vocația în cea de-a șaptea artă, motiv pentru care se încrisese la cursuri de actorie.

Previous Story

Brașov: Polițiștii au stabilit cum criminalul și-a ucis soția, fiica și băiatul. Soției i-a aşezat pe piept o orhidee după ce a înjunghiat-o de 3 ori în inimă

Next Story

Brașov: Criminalul era drogat. Mărturii cutremurătoare ale avocatului acestuia: „A vorbit de forţe exterioare, care l-au împins să facă această crimă triplă. Spune, într-un final, că, copiii şi soţia lui …”