Brașov: Ce să faci dacă te întâlnești cu ursul în oraș

Last Updated on noiembrie 12, 2017 Ar fi indicat ca brașovenii să fie pregătiți de întâlnirea cu ursul mai akles că au ajuns până la Carrefour de pe Calea București. Până vor fi împușcați, așa cum recomandă ministrul Agriculturii, specialiștii fac câteva recomandări.

Păstraţi-vă cumpătul şi nu încercaţi să fugiţi! Este sfatul pe care autorităţile ne spun să-l luăm în serios, în cazul în care dăm nas în nas cu ursul.Pentru oamenii din oraşele de la munte, riscul unei întâlniri cu un urs aflat în căutare de hrană e prezent în orice clipă. Chiar şi dimineaţa devreme, când prima reacţie e greu de controlat.

Brașov: Ce să faci dacă te întâlnești cu ursul în oraș 1

„În momentul ăla fugi, e clar, că e primul instinct de apărare, n-ai ce face. Dacă el s-a speriat sau apreciază că ești hrană pentru el, te atacă”, spune Dan Olteanu, directorul Regiei Pădurilor Kronstadt citat de Digi 24.

„Unul din cele mai importante sfaturi ale specialiştilor se referă la atenţia specială acordată grădinilor sau în general, spaţiilor verzi dintre blocuri. E foare important ca animalul să nu se simtă speriat sau ameninţat în vreun fel”, relatează Claudiu Loghin, reporter Digi24.

Un alt loc unde sunt şanse mari pentru o întâlnire de gradul zero e ghena de gunoi. În special noaptea.

„E motivul pentru care specialiştii le recomandă oamenilor să arunce gunoaiele doar ziua, şi doar după ce fac o cercetare a locului, să nu se întâlnească cu ursul chiar la tomberon”, relatează Claudiu Loghin, reporter Digi24.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea:  “Dar de ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal, să fie foarte clar! Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem şi împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun”

„Ursul devine periculos în momentul în care vine cu pui, în momentul în care-l surprinzi la masă și așa mai departe. Oamenii trebuie să știe să facă zgomot, să vorbească”, spune Sorin Păltânea, şeful Serviciului Salvamont Braşov.

Iar ca să prevină pericolul, nu trebuie să încurajeze animalele să revină în zone locuite.

„Rugăm toți cetățenii să evite și să nu încerce să ofere alimente animalelor pe care le întâlnesc”, spune mr. Ciprian Aldea, ofiţer relaţii publice IJJ Braşov.

În ultimele două săptămâni, peste 40 de oameni din judeţul Braşov au anunţat la 112 că au văzut urşi în zona unde locuiesc. Procedura de intervenţie prevede izolarea perimetrului de către jandarmi, care încearcă să alunge animalul în pădure. Pentru asta pornesc girofarurile şi sirenele şi cam atât – nu au pregătirea şi nici echipamentul necesar ca să tranchilizeze animalele sălbatice. Pentru aşa ceva se apelează la vânători.

Previous Story

Brașov: „Atacul asupra Scheiului nu se oprește. Eu număr 20 de imobile de 4 nivele pe plan”

Next Story

Brașov: Ursul din nou în Răcădău. Ministrul Agriculturii vrea să-i împuște. Este bine?