Elicoptere produse la Brașov Airbus vor fi cumpărate de Armata Română

Last Updated on octombrie 25, 2017 Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat că România va achiziționa elicoptere modelul H 215 de la compania Airbus care vor fi produse însă la Brașov.

“Am avut o întâlnire luni, la sediul Guvernului, alături de premierul Mihai Tudose, cu reprezentanții companiei Airbus. La această întâlnire a participat și ministrul Economiei, domnul Gheorghe Șimon. Este o discuție mai veche pe parteneriatul pe care România îl are cu Airbus prin IAR Brașov.Elicoptere produse la Brașov Airbus vor fi cumpărate de Armata Română 1

Într-adevăr, vor fi achiziționate, în perioada următoare, un număr de elicoptere care vor intra atât în dotarea Armatei Române, cât și în dotarea Ministerului Afacerilor Interne.

 

Noi ne dorim ca, în aceeași paradigmă, companiile partenere să investească în industria de apărare românească, nu doar să vândă echipamente în România. Or, cred că acest parteneriat, de mai bine de 40 de ani, pe care România îl are cu compania Airbus acum se concretizează și prin achiziția aceasta de elicoptere, dar elicoptere care vor fi produse pe linia de la Brașov”, a precizat Fifor, citat de agerpres.ro

Întrebat când s-ar putea da comanda, ministrul Apărării a spus că partea română o să facă prima parte a contractării anul acesta.

“Dar aceste elicoptere se vor produce pe linia de la Brașov, linie care intră în producție anul viitor, după câte am eu informații. Este vorba de modelul H 215”, a menționat Fifor.

Advertisements
Previous Story

(Foto) Accident Brașov: Pieton lovit pe trecere, pe Griviței! „ Parca a înnebunit lumea in Brasovul asta in fiecare zi numa accidente”

Next Story

Brașov: Este sau nu poluat aerul? Pentru prima dată autoritățile locale recunosc problemele la calitatea aerului dar spun că s-a rezolvat! Bucureștiul și Uniunea Europeană spun că nu s-a rezolvat. Cine minte?