Last Updated on octombrie 17, 2017 În ultima lună, la Brașov, s-au înregistrat peste 200 de cazuri de rujeolă, jumătate din cazurile înregistrate la nivel național. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică doar 70% dintre copiii din Braşov sunt vaccinaţi.
Aproape toţi copiii care s-au îmbolnăvit erau nevaccinaţi. Chiar dacă vaccinul are reacţii adverse, acestea sunt rare. În schimb, rujeola este una dintre cele mai contagioase boli şi poate determina manifestări clinice şi forme grave, informează adevarul.ro
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România a ajuns la 9.626, cu 393 mai multe faţă de raportarea lunară precedent.
Ultimele 400 de cazuri s-au înregistrat într-o singură lună. Dintre acestea 200 au fost la Braşov. Număr mare de cazuri confirmate în ultima lună s-a mai înregistrat în judeţele Cluj, Satu Mare şi Harghita.
De la izbucnirea epidemiei în România, 34 de persoane au murit din cauza rujeolei. Cele 34 de decese au fost înregistrate în judeţele Timiş – nouă, Arad – şase, Dolj – şapte, Caraş-Severin – trei şi câte un caz în Bucureşti şi în judeţele Bihor, Cluj, Călăraşi, Neamţ, Satu Mare, Vaslui, Galaţi şi Mureş.