Last Updated on august 2, 2017 Joia trecută, Un tînăr de 19 ani din Bucureşti a fost dat dispărut după ce și-a cuumpărat un bilet de tren spre Braşov. Din nefericire a fost găsit ieri miercuri decedat pe muntele Tâmpa, de 3 turiști din Franța.
Cadavrul găsit de trei turişti francezi aseară pe Muntele Tâmpa a fost identificat de poliţişti. Victima este Rizea Alexandru Eusebiu, un tânăr de 19 ani din Ilfov. Familia îl dăduse dispărut încă de vineri. Ultima dată a fost văzut în 28 iulie după ce şi-a luat un bilet de tren în direcţia Braşov. De atunci a dispărut fără urmă, iar familia a făcut numeroase apeluri pe Facebook.
Deocamdată nu se ştie dacă tânărul a fost agresat, a suferit un accident sau s-a sinucis. Nimeni nu ştie ce căuta pe Muntele Tâmpa. Medicii legişti vor efectua autopsia pentru a stabili cauza exactă a morţii. A fost deschis şi un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, informează adevarul.ro.
„În urma procedurilor de identificare s-a stabilit că persoana decedată este un tânăr de 19 ani a cărui dispariţie fusese semnalată de către membrii familiei, din data de 28 iulie Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, pe raza căruia îşi avea domiciliul şi pentru care poliţiştii braşoveni desfăşurau activităţi de căutare cu efective mărite.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor decesului“, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Braşov.