Și la Brașov? La București se verifică biletele călătorilor la urcarea în mijloacele de transport

Last Updated on iulie 7, 2017 Reprezentanții instituțiilor din Brașov sunt cu ochii la experimentul care a început la București. Regia Autonomă de Transport Bucureşti anunţă că, începând de vineri, biletele vor fi controlate, parțial, la urcarea pasagerilor în mijloacele de transport în comun.

Această nouă metodă de control a fost implementată sub formă de proiect pilot, doar în orele de vârf, urmând apoi să se ia decizia dacă aceste măsuri vor fi utilizate în permanență.

Și la Brașov? La București se verifică biletele călătorilor la urcarea în mijloacele de transport 1

“În orele de vârf (în intervalele 6.00-9.00 şi 17-19), echipe de control vor fi prezente în staţiile RATB cu flux major de călători şi vor verifica la urcarea în vehicule existenţa titlurilor de călătorie, îndrumându-i către centrele de vânzare pe cei care nu deţin titluri valabile.

În afara intervalului orar menţionat, activitatea de control se va desfăşura normal. La sfârşitul lunii iulie, după încheierea proiectului pilot vor fi făcute evaluări pentru a stabili măsurile care urmează a fi luate în continuare”, transmite RATB.

Previous Story

Video Brașov: Gest de inconştienţă! Un tânăr şi-a riscat viaţa doar pentru a filma un urs

Next Story

Video Brașov: Bilete la Dinner In The Sky, restaurant la înălțime (40 de metri) în Piața Sfatului. Vezi cât costă: