Brașov: Șefă de promoție la medicină. „Din extrema „Eu nu voi fi medic niciodată!” am ajuns să înțeleg că, de fapt, îmi doresc să fac medicina”

Last Updated on iulie 19, 2017 Ecaterina Cicala, din Republica Moldova, este absolventă de medicină generală la Universitatea „Transilvania” din Brașov, șefă de promoție.

Tânăra a povestit, într-un interviu pentru ea.md, cum a ales medicina, declarând în adolescență că nu „se va atinge de ea” și până la frumoasa experiență de studenție la Brașov.

Brașov: Șefă de promoție la medicină. „Din extrema „Eu nu voi fi medic niciodată!” am ajuns să înțeleg că, de fapt, îmi doresc să fac medicina” 1

„Crescută într-o familie de medici, nu îmi imaginam viața altfel decât cea pe care o aveam: dimineți somnoroase când tata încerca sa-mi prindă codițe pentru că mama încă nu s-a întors din gardă, întreg arsenalul de manevre pentru depistarea apendicitei la orice durere de burtică, „urcă pe scaun și spune AAA” la orice durere în gât… (zâmbește). După o lungă perioadă de negare, din extrema „Eu nu voi fi medic niciodată!” am ajuns să înțeleg că, de fapt, îmi doresc să fac medicina. Alegerea am făcut-o în favoare României pentru că, în acel moment, pentru mine era important să mă aflu într-o țară în care să-mi vorbesc limba și să mă simt aproape sufletește de oamenii care mă înconjoară.

Nu cred că pe parcursul facultății m-a influențat în vreun fel faptul că sunt din Basarabia. Colegii de care am avut parte au fost nespus de primitori chiar din primele zile. Pe parcursul acestor șase ani am întâlnit oameni cu un interes deosebit pentru Basarabia, alimentat, probabil, de diferențele atât culturale, cât și de dialect pe care le avem. Nu cred că o să uit vreodată fața îngrozită a unui prieten care nu înțelegea de ce unui lucru atât de draguț cum este leagănul noi îi zicem „scrânciob” (râde). Profesorii au fost foarte obiectivi din acest punct de vedere, nefăcând nici o diferență între studenții din Romania sau cei veniți din alte țări.

Brașov: Șefă de promoție la medicină. „Din extrema „Eu nu voi fi medic niciodată!” am ajuns să înțeleg că, de fapt, îmi doresc să fac medicina” 2

N-am perceput niciodată facultatea drept o competiție, de aceea am fost plăcut surprinsă când la unul din ultimele cursuri am fost anunțată că sunt șefă de promoție și urmează să particip la gala organizată de Rectoratul Universității „Transilvania”. Pe de altă parte, notele pe care le-am primit pe parcursul anilor de studii, în viziunea mea, nu sunt altceva decât un amestec de muncă și noroc în proporții variabile. Rămân fidelă afirmației că adevăratele examene ne așteaptă dincolo de pereții universităților și merită să ne afirmăm acolo”, a spus studenta.

Previous Story

Sanatate: Cancerul pe care-l „bei” din sticle. Un nutriţionist român dă un avertisment DUR: Aceste băuturi sunt adevărate otrăvuri

Next Story

Test! Care este nivelul tău de educație? Răspunde aici la intrebări și vezi rezultatul: