Last Updated on iulie 4, 2017 Brașovul se poate mândri cu două gemene de top ale promoției de gimnaziu 2017. Cele două au avut rezultate foarte bune la Evaluarea Națională dar și în timpul școlii.
Mălina este una dintre cei şase elevi care vor intra la liceul dorit cu media 10.00. Sora ei, Bianca, o urmează îndeaproape. A terminat clasele 5-8 cu media 9,97, iar la Evaluare a obţinut o medie foarte bună – 9,70. Au fost împreună în clasă timp de opt ani. Acum, însă, fiecare îşi doreşte un alt drum, pe care poate să păşească în siguranţă ţinând cont de mediile foarte mari cu care au absolvit ciclul gimnazial, informează stiri.rttbrașov.ro
Mălina Cristina şi Bianca Maria sunt absolvente ale Şcolii Gimnaziale nr. 11 „Ştefan Octavian Iosif”. După o perioadă cu examene şi tot felul de emoţii, acum se bucură amândouă că cea fost mai greu s-a încheiat. Mălina a terminat clasele V-VIII cu media 10 pe linie, iar la Evaluarea Naţională a luat tot 10 curat.
„Sunt fericită că am scăpat cu bine de examen, m-am străduit şi am reuşit, am avut destul de multe emoţii. Cred că trebuie să muncim pe tot parcursul anului, nu în ultimele 2 săptămâni, să învăţăm conştiincios în fiecare zi, pentru examenul final, puţin câte puţin”, consideră Mălina Cristina Dascălu. Mai departe vrea să intre la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” şi nu are nicio emoţie că nu va fi admisă. Ştie sigur că va ajunge în clasa de ştiinţe ale naturii, intensiv engleză.
Îşi doreşte ca şi mai departe să fie la fel de bună în ceea ce face. „Sper să mă descurc acolo, îmi doresc profilul acesta pentru că mă ajută la ce vreau să fac în continuare – medicină”, spune Mălina Cristina Dascălu.
Sora ei geamănă învaţă aproape la fel de bine. A terminat clasele V-VIII cu media 9,97, iar la Evaluarea Naţională a obţinut media 9,70, aşa încât media cu care va intra în liceu este 9,75.
„Sunt uşurată că s-a terminat, am avut destul de mari emoţii, sunt de felul meu un pic mai emotivă şi mi le-am stăpânit un pic mai greu, mai ales la română, dar m-am descurcat, am luat note măricele şi sunt fericită că s-a terminat examenul”, mărturiseşte Bianca Maria Dascălu. Fiind în aceeaşi clasă, în tot gimnaziul, competiţia a fost între ele două şi apoi cu restul colegilor.
Însă, cu toată concurenţa, fetele s-au ajutat mereu şi vor continua să o facă. „Cum suntem gemene, avem o altfel de relaţie, suntem şi prietene, şi surori şi ne ajutăm, chiar dacă este competiţie între noi, ne ajutăm mereu, la bine şi la greu”, explică Bianca.