Brașov: ATENȚIE! Persoană mușcată de viperă! Multe sesizări la ZOO pentru intervenție

Last Updated on iulie 11, 2017 Brașovenii au început să se confrunte cu o nouă problemă, cea a șerpilor, anunță reprezentanții Grădinii Zoologice din Brașov, care au declarat că au început să primească sesizări prin care li se solicită ridicarea șerpilor.

Duminică a avut loc un astfel de caz când la UPU a ajuns o persoană mușcată de viperă. Cei de la Grădina Zoo au fost solicitați să intervină.

Brașov: ATENȚIE! Persoană mușcată de viperă! Multe sesizări la ZOO pentru intervenție 1

„Cu toate că nu avem astfel de atribuţii, noi intervenim, pentru că nu există alt serviciu specializat în oraş”, a declarat directorul Grădinii Zoologice Braşov, Alin Pînzaru, pentru bzb.ro

Conducerea Parcului Zoo are în plan înființarea, împreună cu Asociaţia „Prietenii Grădinii Zoologice Braşov”, un serviciu de relocare a reptilelor.

„Noul serviciu ar urma să colaboreze cu sistemul 112, astfel încât, atunci când vin sesizări pentru relocarea unor şerpi neveninoşi sau veninoşi să se ocupe de această operaţiune. Având în vedere că Grădina Zoologică Braşov nu are atribuţii în acest sens, acest serviciu l-am putea înfiinţa noi, ca asociaţie”, a declarat Dana Canari, preşedintele Asociaţiei „Prietenii Grădinii Zoologice Braşov”.

Deocamdată, planul este în faza de identificare surselor de finanţare, bani necesari înfiinţării şi funcţionării serviciului.

Singurele specii de șerpi veninoși din ţara noastră sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării

Previous Story

Video Brașov: UPDATE! Jaf armat cu un pistol la un magazin din Tractoru

Next Story

Autostrada Brașov – Sibiu. Vezi în ce stadiu se află: