Last Updated on mai 19, 2017 În acest zile la Direcția de Pașapoarte este un coșmar. Sute de persoane stau la rând cu copiii să e facă pașaport. Prefectul spune că a fost la București pentru a cere înființarea unui nou centru de pașapoarte la Făgăraș, pentru că trebuie spus, tot județul trebuie să vină la Brașov pentru acest document.
Pe Facebook, Klaudio Shtern a postat o fotografie cu mesajul: „Directia Pasapoarte Brasov… Astazi de dimineata ora 8”
Cum angajaţii nu pot prelua decât cel mult 160 de persoane pe zi (programări online sau bonuri de ordine eliberate la faţa locului), mulţi nu mai prind bonuri de ordine şi sunt nevoiţi să mai facă o dată drumul până pe strada Turnului, informează bzb.ro.
Dacă în cazul celor care locuiesc în municipiul reşedinţă de judeţ sau în apropiere nu este un efort chiar atât de mare, cei din zonele Rupea sau Făgăraş fac peste 100 de kilometri dus-întors la un singur drum şi sunt nevoiţi să se trezească cu noaptea în cap. O soluţie excelentă ar fi deschiderea unui punct de lucru la Făgăraş, motiv pentru care prefectul a şi fost în ultimele zile de două ori la Bucureşti.
„Ieri şi alaltăieri (marţi şi miercuri – n.r.) am fost la Bucureşti, la Ministerul de Interne, special pentru acest lucru. Am predat un raport al celor doi şefi de servicii şi sperăm ca în scurt tip să avem posibilitatea ca la Făgăraş să transferăm cel puţin 40% din efortul colegilor de la Braşov”, a informat prefectul.
La Făgăraş ar urma să meargă cetăţenii din zonă şi cei din zona Rupea, iar la Braşov cei din zona municipiului reşedinţă de judeţ. Primăria Făgăraş s-a oferit să acorde şi un sediu pentru punctul de lucru, însă principala problemă este personalul.
Marian Rasaliu spune că, deşi aproape toate judeţele se confruntă cu această problemă, el este primul prefect care a mers la Bucureşti cu o asemenea solicitare, iar speranţele nu sunt, cel puţin deocamdată, foarte mari.