Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta:

Last Updated on mai 22, 2017 Mall-ul AFI Palace de la Hidro a mai făcut un pas spre construcție după ce a primit avizul de la Protecția Mediului. Lângă mall se va construi și o clădire de birouri.

ANPM „anunţă publicul interesat asupra deciziei de aprobare de dezvoltare pentru SC AFI Palace Braşov SRL – construire centru comercial shopping mall şi clădire înaltă pentru birouri (clădirea 1), judeţul Braşov, municipiul Braşov, Bulevardul 15 Noiembrie, nr. 78”, se arată în sursa citată.Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta: 1

Potrivit Ministerului de Finanţe, firma AFI Palace Braşov a fost înfiinţată în 2015, cu un an înainte de demararea lucrărilor de construcţie.

Dezvoltatorii de la AFI Europe, care deţin şi mallul AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, au finalizat, la începutul anului trecut, achiziţia terenului de 40.000 de metri pătraţi din centrul de business al oraşului, pe fosta platformă Hidromecanica. Compania a început deja construcţia proiectului cu destinaţie mixtă, informează Ziarul Financiar.Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta: 2

Din ansamblu vor face parte centrul comercial AFI Palace Braşov şi proiectul de birouri clasa A AFI Park Braşov, care va fi livrat în două faze.

Lucrările de construcţie la proiectul AFI Braşov au fost demarate anul trecut, iar termenul iniţial de finalizare era trimestrul al patrulea din acest an. Livrarea a fost însă amânată până în 2018, dar reprezentanţii AFI Europe nu au comentat această decizie.Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta: 3

Mallul AFI Braşov va avea o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi, dispuşi pe trei niveluri, în vreme ce birourile vor avea o suprafaţă închiriabilă de 25.000 de metri pătraţi. În mall, va fi integrată şi o terasă de mari dimensiuni cu vedere către Munţii Carpaţi. Singurul chiriaş anunţat până acum în viitorul mall din Braşov este retailerul Carrefour, care a preînchiriat o suprafaţă de 6.500 de metri pătraţi la parter. David Hay, CEO al AFI Europe, a spus totuşi că dezvoltatorul se apropie de finalizarea mixului de chiriaşi.Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta: 4

AFI Braşov va fi al treilea centru comercial pe care israelienii de la AFI Europe îl au pe piaţa locală, după AFI Cotroceni, un proiect de 81.000 de metri pătraţi, în Bucureşti, şi AFI Ploieşti, cu o suprafaţă închiriabilă de 34.000 de metri pătraţi.Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta: 5

Tot în Braşov, mai construiesc un centru comercial şi austriecii de la Immofinanz, sub numele Stop.Shop, brandul sub care operează centrele comerciale.Brașov: Mall-ul AFI Palace APROBAT de Protecția Mediului. Vezi cum va arăta: 6

În Braşov există deja un centru comercial de mari dimen­siuni, inaugurat în martie 2015 de Immochan, divizia imobiliară a grupului francez Auchan, pe fosta platformă industrială Tractorul din Braşov, pe un teren de 100 de hectare. Investiţia a fost de 60 de mil. euro.

Advertisements
Previous Story

Klaus Iohannis: „Brașovul, un oraș dinamic și frumos. Mă bucur de fiecare dată când am prilejul să mă reîntorc”

Next Story

Brașov. Klaus Iohannis despre lipsa autostrăzii, răspuns în avantajul Sibiului, viitoarea capitală regională? Vezi ce a declarat președintele: