ATENȚIE! Alarmele de pe blocuri vor suna și la Brașov. 5 sunete a câte 16 secunde fiecare

Last Updated on aprilie 18, 2017 Începând de marţi şi până vineri, între orele 10.00 şi 15.00, în întreaga țară va avea loc cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor.

În Brașov sirenele vor suna mâine, 19 aprilie, potrivit calendarul exerciţiului PROCIV 2017.

ATENȚIE! Alarmele de pe blocuri vor suna și la Brașov. 5 sunete a câte 16 secunde fiecare 1

Marţi sirenele vor suna în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea, iar miercuri exerciţiul va avea loc în Bucureşti, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Ilfov, Neamţ, Prahova, Suceava, Vaslui, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu şi Iaşi.

Joi, sirenele pentru situaţii de urgenţă vor fi testete în Alba, Harghita, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj şi Sibiu, iar vineri exerciţiul se va desfăşura în judeţele Arad, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a explicat că exerciţiul este organizat pentru că populaţia trebuie să ştie ce înseamnă fiecare sunet al sirenei, în cazul unor situaţii de mare risc.

„Este un exerciţiu prin care testăm sirenele şi obişnuim populaţia ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună aşa sau când sună altfel. Este un exerciţiu care s-a făcut şi în alte ţări, Germania a avut aşa ceva recent la nivel naţional, prin verificarea sistemelor de înştiinţare publică, a sirenelor în mod deosebit”, a explicat şeful DSU, citat de digi24.ro

Întrebat de ce sistemul este testat acum, Raed Arafat a spus că este ceva normal, pentru că de mulţi ani nu a fost testat.

Previous Story

B&W Photography

Next Story

Brașov: O fetiță a murit strivită de o cruce. Avea doar 11 ani