Last Updated on martie 27, 2017 Viceprimarul municipiului Braşov, Barabas Laszlo anunță că șoferii brașoveni au fost în pericol atunci când au mers pe vechiul pod de la Fartec. În aceste zile constructorul a descoperit defecțiuni majore la vechiul pod.
Lucrările de reparaţii capitale la partea veche a pasajului de la Fartec vor fi reluate cu o întîrziere de cel puţin o lună, după ce constructorii au depistat o serie de defecţiuni majore ale pilelor de susţinere, care nu fuseseră observate la momentul cînd s-a făcut expertiza.
„Această lucrare este una de reparaţii capitale, astfel că nu toate lucrările au putut fi stabilite de la începutul proiectări, printr-o expertiză simplă. Odată cu desfacerea pilonilor şi a grinzilor s-au descoperit unele degradări care nu au fost incluse în proiectul iniţial, determinările în acest sens putîndu-se efectua abia după ce s-a închis traficul rutier.
În prezent, sîntem în faza de revizuire a proiectului, proiectantul urmînd să prezinte soluţiile pentru aceste lucrări suplimentare“, a declarat viceprimarul municipiului Braşov, Barabas Laszlo citat de monitorulexpres.ro
Iniţial, partea veche a pasajului Fartec avea ca termen de finalizare a lucrărilor de reparaţii capitale data de 1 septembrie 2017. Pînă acum s-au făcut lucrările de consolidare a fundaţiilor şi a pilelor de susţinere, iar partea carosabilă a fost decopertată pînă la placa de beton, după ce au fost sparte atît trotuarele cît şi parapeţii pasajului, pentru a fi reconstruite de la zero.