Brașov: PREMIERĂ medicală la Spitalul Sf Constantin. Azi au început operațiile de chirurgie cu un robot chirurgical

Last Updated on martie 24, 2017 Premieră pentru Brașov și România. Primul centru privat de chirurgie robotică din România va funcționa din luna martie la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, odată cu instalarea robotului chirurgical daVinci Si, achiziționat de curând printr-o investiție de peste 1,5 milioane de euro.

Chirurgia asistată de robot, numită și chirurgie robotică, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de inaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale deosebit de fine și flexibile, conectate la o consolă computerizată acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție, a structurilor anatomice de la locul intervenției chirurgicale, un control foarte fin al instrumentelor, o siguranță sporită.

stiri brasov sf constantin premiera chirurgie robot

Brașov: PREMIERĂ medicală la Spitalul Sf Constantin. Azi au început operațiile de chirurgie cu un robot chirurgical 1

Pe Facebook, medicul Bogdan Moldovan a scris: „Premiera medicala la Spitalul Sf Constantin Brasov!

Start lansat in programul de excelenta-chirurgie robotica DaVinci la Spitalul Sf Constantin din Brasov. Echipa Profesorului Ioan Coman a realizat prima prostatectomie radicala DaVinci pentru cancer prostatic din sistemul privat de sanatate din Romania.

Brașov: PREMIERĂ medicală la Spitalul Sf Constantin. Azi au început operațiile de chirurgie cu un robot chirurgical 2

Uram bun venit la Spitalul „Sf Constantin” Brasov colegilor din Cluj Napoca, practic programul DaVinci de la Cluj (inactiv de peste 2 ani datorita problemelor de service) fiind mutat in spitalul nostru, ceea ce reprezinta un pas urias inainte pentru spitalul nostru si pentru pacientii cu afectiuni urologice din tara care se pot din nou opera robotic in Romania-la Brasov.

Brașov: PREMIERĂ medicală la Spitalul Sf Constantin. Azi au început operațiile de chirurgie cu un robot chirurgical 3

 

In urmatoarele 48 de ore sunt programate 6 astfel de interventii iar in urmatoarele 2 saptamani numarul cazurilor se va dubla. De asemenea, paleta de interventii se va diversifica, fiind programate interventii de nefrectomie si de chirurgie bariatrica DaVinci(singurul centru din Romania)”.

Brașov: PREMIERĂ medicală la Spitalul Sf Constantin. Azi au început operațiile de chirurgie cu un robot chirurgical 4

„Siguranța pacienților este pe primul plan la Spitalul Sf. Constantin Brașov. Robotul daVinci permite realizarea pe cale minim-invazivă a celor mai dificile intervenții de chirurgie abdominală, urologie sau chirurgie ginecologică, în condiții de confort chirurgical niciodată atins în chirurgia clasică sau laparoscopică, cu o precizie și o acuratețe a gesturilor superioară mâinii umane, rezultatul final însemnând o traumă redusă pentru pacient, o recuperare mai rapidă, operații mai aproape de fiziologie.

Ne bucurăm că putem oferi servicii medicale avangardiste acum și la Brașov, în premieră pentru sistemul privat de sănătate din România” a declarat Dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de chirurgie și directorul medical al Spitalului Sf. Constantin.

Domeniile în care se poate aplica acest tip de chirurgie sunt arii de expertiză deja consacrate la Spitalul Sf. Constantin, cum ar fi chirurgia generală, îndeosebi cea oncologică, urologia, chirurgia ginecologică sau chirurgia obezității.

Previous Story

Untold de Brașov NU, Untold de Constanța DA! Brașovenii iar au fost luați de fraieri! Un nou festival va face senzație în Europa!

Next Story

(Video) Brașov: INCENDIU puternic la sediul RCS-RDS! Flăcările au avut câțiva metri înălțime